Lacul lui ovid

Aici muzile-ndurate poetului favorit
Aduceau din Elecona balsame de m`ng`iere,
Si-atunce-a sale versuri rasunau at`t duioase,
Inc`t a lor armonie farmaca inimi fioroase.
A lui lacrimi, trista voace, ce-a supune n-a putut
A Cezarului urgie, pe-nsu=i scitii imbl`nzise,
L`nga lac, la raza lunei, deseori in codrul mut,
C`nd c`nta a sale patimi in a barbarilor zise;
Scitii, carii deprin=i fura intru fapte numai crunte,
Depuneau cununi salbatici pe a sa-ntristata frunte.
Apoi pe morm`nt Ovidul ceste versuri =ie-a pus:
Al amorului cel t`nar c`ntator aice zace,
Geniul care-l marisa pe d`nsul l-a =i rapus;
Tu ce treci, de-ai iubit, spune: raposeze Ovidu-n pace!
Si de-atunci, din st`nca alba de la apei albe spume,
Lacul =i d-Alba Cetate poarta astazi a lor nume.