Imbatraneste plansul. Mi-ar trebui toiag:
Sa-l reazim si pe-acesta in sincer lemn uscat.
Cuvine-se, probabil, de tot sa ma retrag Din sfera aeroba spre haul din substrat.
Respins de ikebana sistemului solar,
Nici plansul nu mai are un jilav continut;
Doar scrumul sau, arhaic, marturiseste clar
Ca tocmai despre stele n-am drept sa mai discut.
imbatraneste frigul pe care inca-l port intre acizi nucleici si-n abatuti nudei.
Mi-s fibrele constranse sa nu mai faca sport; Chiar si-un catren (acesta) abia il mai inchei.
Si nici o superbie nu-i chip sa mi-o repet;
Sa bat cararea-ntoarsa, nici o idee nu-i, Fiindca numai forta celui mai dur magnet
Ma trage de centura catre genunea lui.
|