In sfarsit, m-am trezit:
Sunt in sala de reanimare a spitalului municipal,
dupa ce am fost operat.
Demnitatea tot batoasa sta pe pieptul meu
crucificat cu lantisoare de guma, cu snururi de plastic.
Bratele, intepate cu siringi.
Memoria nu ma iarta:
e din nou subiectul unei lectii
despre imaginile care ma recupereaza, sculptate in carne.
Dar drege ea focul sa arda cat mai mult?
Da ea detalii clipelor sa se nasca?
Mirosul ei de nisip ars este chiar mirosul meu?
II
Vin din puhoiul somnului, de pe coridoarele paroase cu nori in vacarm unde fulgerul loveste de doua ori creanga de nervi de care mi-am agatat felinarele atlante: sa vad ghidusia unei revolte.
Caci haosul ma exprima, imi umfla tampla invinetita dupa care trecatorii ma identifica, imi aduce viata la granita limbii: o petrecere pentru renasterea unor noi viziuni, fara epidemii.
Ochii de untdelemn mi se infunda pe coridoare:
paravan hamesit dupa paravan hamesit.
Uite-asa pierzi sensul intamplarilor, veverite ametite,
furisandu-se prin scorbura altor intamplari
care si-au casapit stapanii nechibzuiti.
Uite-sa ajungi in fluctuanta oglinda, imprejmuita cu sange, miscandu-si undele de cositor de unde viata ta reincarnata se zgaieste speriata ca o paparuda la viata ta descarnata. Dar haosul ma exprima, el pregateste miscarea reflexiva.
III
in patul meu de platina ma pot ridica in coate:
sa privesc vuietul gingas de semeni tamaduiti. Acum ma pot indemna:
Exerseaza-te in ceata interioara!
Cu grija mare calca-ti bucatile puternice din trup,
placile de sare in cumpana lor ca la-nceputuri.
Acum ma pot indemna:
Exerseaza-te in ceata interioara!
Halcile din tine pelicule vor deveni,
vibratii ce se conserva in smantana vederii.
Si cu toate ambitiile lor, oameni cu functii importante
nu se vor gandi sa respire prin frunte.
Un mic siretlic, doar un mic siretlic
de-a nu ucide manifestul inainte de-al naste.
IV
"Hai, spune doar ce trebuie, numai ce trebuie, mestere in implinirea nebuniei, mestere de bolti unde doar drojdia si lemnusul le ramane drept fala (ma provoaca suspicios, chirurgul Partenie, el care ca un gand de lapte in inima se ridica). Eu (zice) cu toate ca azi-noapte am doborat multe pahare cu palinca, uite, mainile tot doi pui de brazi verzi mi-au ramas!"
El trimitea peste mine fagaduinta din muntele maslinilor El facuse repede ceea ce trebuise sa faca: modeland corpuri omenesti de ceara pe-ncetul in fata unui foc mic.
Ce puteam sa-i raspund? intr-adevar, mainile lui, doi pui de brazi verzi prin care suiera vantul
plin de pofte al zorilor. Si crestele se infundau in vai pline de nuante netemandu-se ca vor deveni zid neinsufletit de arama,
ramasita a unui blestem.
As face si eu o documentare acolo. Dar pana atunci sar de pe creanga unui cuvant cu frunze
pe creanga altui cuvant cu frunze: Contrastul dintre aparenta si realitate, dintre duhori si pacle, dintre faina si sita
ce-o folosesti la cernut. Vinde, domnule, vantul marinarilor sa se miste corabia!
Sar de pe creanga unui cuvant cu frunze
pe creanga altui cuvant fara frunze.
Cu toporul la indemana. Cu o pata de smoala
pe buza taisului. Sau poate: un ochi negru de mierla? Un ochi nervos dar dichisit care se zbate sa scape pentru a ajunge in varful muntelui
de turnesol? Sa aplaneze acel conflict desfranat dintre suprafata vederii si timpul lichid ce se tot scurge prin porii inimii: umbra nesatioasa a unor noi viziuni.:
fara epidemii?
|