In ochii mei, fara de satiu, ascunsa zace o comoara :
Aur de griu, aur de plete, argintul noptilor de vara.
Petrec inchis in mine insumi, mai singur decit un sihastru
Si renviez dupa vointa in cer de plumb sau cer albastru.
De cum inchid o clipa ochii, intrezaresc plutind pe Rin
O alba lebada sub luna, si-n urma, iata, Lohengrin.
Si-n umbra lui o-ntreaga lume, o lume stins-acum din viata,
Cetati scaldate in lumina, vechi turnuri invelite-n ceata
Si minastiri indepartare ce-nalta uriase turle,
Castelele medievale, ostasi cu flamuri si cu surle.
Cuprins dc-o nenteleasa mila, ascult cum strasinele curg : Sunt mort, desi ma simt in viata. Traiam odata-n vechiul burg !
|