Prin geamul dinspre noaptea
casei mele
ascult cum zuruie
cu greutate soarele.
Ciungi si fara poame
sunt merii,
scorburi fluiera in inima lor,
iarba e arsa galben,
abia daca traieste
umbra unui gard
unde se adapostira serpii,
caldura ii dospcste-acum
si-i face sa duhneasca.
Un milion de veri
strivira pietrele
cu un ciocan de sunete si foc
(pe pleoape praful s-a depus in straturi),
nici vantul nu mai poate
aduce boabe umede de aer.
Parintii mei asediati de alb,
ii musca varul din pereti.
Cineva
desparte umbrele prin gradini;
un om
isi altoieste bratul stang
pe creanga unui par
cu sapte frunze vii. Asteapta.
|