Daca n-as scrie eu silit
de vocile din mine
m-as spanzura
de primul pom
din cale.
Cum minte invelisul meu
si fata
ca sunt un adapost
de linisti,
pe care le doresc
dar nu-s
atat de mari
sa se auda ceata lumii
cum intra in pamant.
Ma-nchipui stins demult
sipe atata alb,
zaresc o pata neagra
staruind
ca semn c-am fost,
ca trebuie sa fiu.
|