Numai vara ne mai adunam
puterile
sub acoperisul casei din sat.
Cinci frati semanati
pe asezari departate
in gind pe rind ne rugam :
mama, lasa-ma sa dorm
la umbra ta,
ocroteste-ma, tata
cu bratele tale.
Simtim ceva ca si cum
n-am fi nascuti pe depli-n,
ca mult din parinti
ne mai este dator.
intr-o zi de odihna a satului
in jurul mesei strinsi
laolalta
pe ochii tatalui
traieste privirea surorii,
ochii mei si ai mamei
fac pirghii metalice-n aer.
Nu stiu de ce
incepe atunci, din senin
fara cuvinte, fara motiv,
sa ne scuture casa un plins ca se aud in cer birne din alte planete trosnind.
|