Ii lasam sa vorbeasca intotdeauna,
aprobam cu desigur
steaua si diploma lui Leopold
vin din aceeasi substanta,
n-am rabdare prea mult,
pe o scara in paranteze
le sterpelii mestesugurile,
le-am infundat
in spatele unei masini de ocazie,
cercetai mai intai
ce pericol era in vocalele lor,
daca muzica era suspendata,
cum bolboroseau consoanele
in pavajul prea vechi, ce popoare-au venit,
au trait
si s-au dus fara graba
sa se predea marii si Domnului;
viziunile erau totusi o marfa de lux,
produsul ultim si sublim
al desertului artei,
n-am gasit urme, sa nu adorm mi-am zis,
ii iubeam mai departe, fiindca ei constituiau
tagma noastra plina de manie,
lenesa, visatoare si blestemata.
|