Facusem focul in laborator. Stersesem de praf
raftul cu oasele lui Gutenberg. Ma locuia
mireasma unei miresme, ziua curgea spre amiaza,
(femeia era si ea si ma iubea)
pregatisem pergamentul proaspat razuit,
cerneala si nisipul si eram gata de scris. Dar. Doamne, primul cuvint cu care memoria mi-a plesnit capul, primul pe care mi se cerea sa-l scriu a fost pilnie. Mina mi s-a facut paianjen paros, orice alt cuvint a fugit de la mine, eram inzapezit in neputinta de a mai misca un gind,
rosteam absurdele silabe si scuipam scoici
si mult mai tirziu mi-am zis ca trebuie sa ma
infricosez de cuvintul cel mai umil, mi-am zis
ca Persepolis suna la fel ca pilnie,
mi-am zis ca nu exista cuvinte regi si cuvinte
sclavi, ca numai noi le purtam in grai
cu o regala sclavie
si de-atunci imi scot caciula cu cap cu tot
in fata lor, le sarut incheieturile
si ma strecor in patul lor de lemn
iluminat de fericire.
|