Abia spun cuvantul "trecere" si ma vad
noaptea, calatorind
intr-un vagon supraincalzit, prefacandu-ma ca nu simt
caninii ascutiti ai stelelor care-si cer portia.
Trec in goana pe langa tinerete,
pe langa.
Un poem cu tren ar trebui sa aiba si abur,
boabe acre de struguri,
fotografii banale pe langa oglinzi -
Baile Felix, Neptun, culorile sterse.
Bei apa, simti scrasnind intre dinti
cuvantul care ramane nescris -
mana se strange ca o catusa, aerul se incinge.
Un poem despre trecere miroase-a carbuni,
a flacari care se iau dupa tine,
a miriste si a praf.
Un poem despre miriste,
abia atins, s-ar invineti de cicoare.
|