Urmele lungi in zapada fosforica,
de sarpe flamand, ori poate de schiuri,
miros de slanina prajita la aparat de sudura:
santierele sunt Vestul nostru salbatic.
Aici intr-o seara cu vin de zmeura, in baraca
plina de sticle, dulceata de fragi, intr-un vuiet
de magnetofoane si glas de prieteni
mi-am amintit femeia care iesea
pe innoptate in padurea vecina,
se dezbraca, prefacandu-se in lupoaica,
si urla o vreme, ce mai urla!
Daca i-ar fi furat cineva
vesmantul, sa nu mai revina
printre voiosii convivi, n-ar fi fost impuscata?
|