Merge pe varfuri poeta: dar nu din gratie;
o tolba plina cu felurite provizii
ii apasa clavicula.
Merge pe varfuri, dar nu din teama de zgomot:
sticle troznesc, suiera camioane, oameni se striga
de parc-ar sta fiecare pe-un munte.
Merge pe varfuri, dar nu din prudenta:
tropaie si insecta in chihlimbare,
chiar si martirii pe rug, se va spune.
Merge pe varfuri, fiindca in defileu
copitele cailor sunt infasurate,
ghetele trecatorilor legate in zdrente:
la prima cadere a unei pietre
cerul se umple de nori, se isca furtuna,
si-n zadar incearca Poetul sa fie
magnetul de fulgere.
|