Ma smulge de pe autostrada,
dintre barele de metal ale corpului,
dintre spinii curati ca argintul,
din cloroformul de forme.
E de culoarea prafului si a fierii,
noaptea se vede ca focul,
ziua ca fumul.
Ma smulge ca pe un melc transparent
din rezervatia pura de sunete,
din lampa de gaz a brandusilor,
din somnul de semne.
E de culoarea prafului si a fierii,
noaptea se vede ca focul,
ziua ca fumul.
Ce sa faci din oasele mele, strig,
cui foloseste sageata lor alba,
va opri vreun barbar, va ucide-un nemernic?
Asa, sa se rasuceasca prin aer,
sa mai scrie o linie de culoarea fierii
care noaptea se vede ca focul,
ziua ca fumul.
|