Respiri la amiaza mirosul de smoala oriental: pe Calea Vacaresti cu talpile infundate-n asfalt, ba chiar sub pamant, gata sa te repezi in marele salt ca un bulgare de zapada, ca un copil care inca nu s-a nascut: iarta-ma pentru tradarile, crimele, lasitatile lumii, da-mi un pumn sub barbie, Umbra, sa tin capul sus!
Un casetofon dat la maximum (muzica e un mijloc
de aparare), trecatorul in mantie neagra care striga: sa n-ai o singura fata! Sa nu fii numai un sfert din ceea ce esti! Sa nu te-alegi din poeme decat cu secretul! Fierul sa-l bati cat esti tu cel incins! De parca cineva te-ar soma iar tu, orb si surd, trecand mai departe, ai si fost impuscat. inca nu te-ai nascut. Praful care sclipeste in aer ti-e glezna, mierla ce se desteapta-i constiinta ta, liliecii albi inflorind sunt creierii tai. Curentele mintii tale leagana lumea.
Iata scrisorile de acreditare: puterea
ce-o reprezinti nu exista (sau doar nevazuta-i),
dar nimeni
n-o s-o infrunte! Cum nimeni
otrava, a doua oara, n-o bea.
|