Sa stapanim durerea care pe om supune;
Sa asteptam in pace al soartei ajutor;
Caci cine stie oare, si cine imi va spune
Ce-o sa aduca ziua si anul viitor?
Maine, poimaine, poate, soarele fericirii
Se va arata vesel pe orizont senin;
Binele ades vine pe urmele mahnirii,
Si o zambire dulce dupa-un amar suspin.
Asa zice tot omul ce-n viitor traieste,
Asa zicea odata copilaria mea;
Si un an vine, trece, s-alt an il mosteneste;
Si ce nadejdi da unul, acelalalt le ia.
Putine-as vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vesnicie si-iau repedele zbor;
Putine suvenire din ele am placute:
A fost numai-n durere varietatea lor!
Dar pe tine, an tanar, te vaz cu multumire!
Pe tine te doreste tot neamul omenesc!
Si eu sunt mica parte din trista omenire,
Si eu a ta sosire cu lumea o slavesc!
Cand se nascu copilul ce s-astepta sa vie,
Ca sa ridice iarasi pe omul cel cazut,
Un batran il lua in brate, strigand cu bucurie:
“Sloboade-ma, stapane, fiindca l-am vazut.”
Astfel dreptii ar zice, de ar vedea-mplinite
Cate intr-al tau nume ne sunt fagaduite.
O, an prezis atata, maret reformator!
Incepi, prefa, rastoarna si imbunatateaza,
Arata semn acelor ce nu voiesc sa creaza;
Adu fara zabava o turma s-un pastor.
A lumii temelie se misca, se clateste,
Vechile-i institutii se sterg, s-au ruginit;
Un duh fierbe in lume, si omul ce gandeste
Alearga catre tine, caci vremea a sosit!
Ici umbre de noroade le vezi ocar muite
De umbra unor pravili calcate, siluite
De alte mai mici umbre, neinsemnati pitici.
Oricare sentimente inalte, generoase,
Ne par ca niste basne de povestit, frumoase,
Si tot entuziasmul izvor de idei mici.
Politica adanca sta in fanfaronada,
Si stiinta vietii in egoism cumplit;
De-a omului marire nimic nu da dovada,
Si numai despotismul e bine intarit.
An nou! Astept minunea-ti ca o cereasca lege;
Daca insa pastorul ce tu ni l-ai alege
Va fi tot ca pastorii de care-avem destui,
Atunci lasa in starea-i batrana tiranie,
La darurile tale eu nu simt bucurie,
De-mbunatatiri rele cat vrei suntem satui.
Ce bine va aduce o astfel de schimbare?
Si ce mai rau ar face o stea, un comet mare,
Care sa arza globul s-ai lui locuitori?
Ce pasa bietei turme, in veci nenorocita,
Sa stie de ce mana va fi macelarita
Si daca are unul sau multi apasatori?
Eu nu iti cer in parte nimica pentru mine:
Soarta-mi cu a multimii as vrea sa o unesc:
Daca numai asupra-mi nu poti s-aduci vreun bine,
Eu raz de-a mea durere si o dispretuiesc.
Dupa suferiri multe inima se-mpietreste;
Lantul ce-n veci ne-apasa uitam cat e de greu;
Raul se face fire, simtirea amorteste
Si traiesc in durere ca-n elementul meu.
Dar as vrea sa vaz ziua pamantului vestita,
Sa rasuflu un aer mai slobod, mai curat,
Sa pierz ideea trista, de veacuri intarita,
Ca lumea mostenire-ntamplarilor s-a dat!
Atunci dac-a mea frunte galbena, obosita,
Daca a mea privire s-o-ntoarce spre mor mant,
Dac-a vietii-mi triste faclie osandita
S-o-ntuneca, s-ar stinge de-al patimilor vant,
Pe aripile mortii celei mantuitoare,
Voi parasi locasul unde-am nadajduit;
Voi lasa fericirea aceluia ce-o are,
Si a mea pomenire acelor ce-am iubit.
