Lupul cu toata prostia
Carmuia imparatia;
Si ca un stapanitor, Unora le da avere, Altora, pe o parere,
Le lua chiar starea lor.
Favor, ura schimbatoare, Izgonire sau chemare
Al domniei era plan.
Cainele gonit de soarta S-auzise cum ca poarta Sentimentul de dusman;
C-ar fi zis, nu stiu la cine, Cum ca nu este prea bine
A manca atatia miei,
Si ca daca le aduna
Lana lor pe orice luna, Sa-i lase macar cu piei.
Asemenea mari cuvinte, Pe cum fiescine simte,
Nu sunt prea de suferit.
Pe loc vrura sa-l goneasca; Dar politica domneasca Alte pricini i-a gasit.
10 Poezii si proza
A zis ca nimic nu stie, Ca nu este bun sa tie
Un rang intre curtezani; Ca la orice-l randuieste,
Nici o slujba nu-mplineste, Ca nu face nici doi bani.
Atunci vulpe, sarpe, broasca, Fara macar sa-l cunoasca,
De prostia lui vorbea. Unul zicea ca glas n-are, Altul ca nu este-n stare
O piatra de jos sa ia.
Se mira cum de rabdase
Domnul, si nu departase
Pe un caine ticalos,
A caruia toata treaba
E sa manance degeaba,
Far-a face vrun folos.
Dar dupa o lunga vreme, Satul in zadar a geme,
Jalba cainele a dat,
Zicand ca de-acu-nainte,
Toate ii vor parea sfinte,
Numai sa fie iertat.
Adesea nenorocirea Schimba gandul si simtirea: Pe loc fu si slobozit.
Cinsti, averi nu se mai spune: Ce zicea el era bune,
Duhul lui era vestit.
Intr-o zi neavand treaba, Domnul pe ai sai intreaba: "Voi de caine ce ganditi?"
Serpi, soparle, deodata Toti raspunsera indata: "Inaltime, sa traiti!
Tuturor este placuta Cinstea cea cu drept facuta
Astui vrednic dobitoc. Al lui cap, a lui stiinta, Glas, putere, iscusinta
Pentru noi sunt un noroc.
De trup este prea puternic, De slujbi multe este vrednic,
Si in lupte e vestit."
- "Astea le stiam prea bine,
Stiam ce i se cuvine,
Dar atunci era gonit."
|