Catarul unui parinte
Cu proastele lui cuvinte
Nobletea isi lauda,
Zicand fara incetare
Ca de o virtute mare
Exemple muma-sa da,
Ca ea a fost la razboaie, Ca la cutare bataie
Singura a biruit,
Si ca l-a ei privire,
Oricare om cu simtire
De tot ramanea uimit;
De aceea se cuvine
Oamenii sa i se-nchine
Domnul catar socotea;
Si uitand a sa rea stare,
Parinteasca naintare
La lumina tot scotea.
Dar cum se sfarsi nobletea?
Cand ii veni batranetea,
La rasnita el fu pus,
Unde, prost, in scapatare, De tatal sau, magar mare, El aminte si-a adus.
|