Deunazi un vacar de sat Catarului i-a atarnat Salba de clopotei, Numindu-l el ingrijitor
Si inainte mergator
Cirezii de vitei.
Insa curand s-a-ncredintat
Ca si-a facut mare pacat
Cu bietul dobitoc,
Care, cat s-a simtit
Asa impodobit,
Striga:"O, ce noroc!
In sfarsit, iata-ma chemat
La gradul ce am meritat.
Meritul meu recunoscut
De lumea toata e vazut.
Acum de sus am sa tratez
Soiul dobitocesc;
Pe nimeni nu mai salutez
Caci prea ma umilesc."
Asa zicand, asa facu,
Si plin de ingamfare
El clopoteii incepu Sa-i sune foarte tare; Asa de tare ii suna,
Cat mintea i se rasturna;
Si el care june fiind
Trecea de cam smintit,
Acum mai mult imbatranind
De tot a-nnebunit.
Cum socotiti si dumneavoastra, Dar eu gandesc ca-n tara noastra
Se afla asa dregator, Numit chiar excelenta, Ce cu catarul sunator Poate da concurenta,
Care se crede om de stat, Chiar si politic insemnat,
Si care netagaduit
De clopotei este smintit.
|