Pe o campie Mare, bogata, Urma odata
O batalie
Aspra, cumplita, neasemanata,
Incat cadavre nenumarate
Zaceau gramada neingropate.
Corbii indata luara stire;
Lacomi de prada, ei navalira,
Si cu grabire
Aci sosira.
Si dupa ce mancara, si dupa ce baura
Mult sange, incepura
C-un glas ingrozitor
Sa cante cina lor.
Barza cea simtitoare, Care pe om iubeste
Si-n preajma-i se nutreste, Vazandu-i, de departe
Le striga: "Cum se poate
Asa ner usinare:
E locul pentru cina? e ora de placere,
Pe un pamant de doliu, in ziua de durere?
Mumele isi plang fiii; Izvorul bogatiei,
Campul e ruinat,
Iar voi va indopati,
Si cantati!"
- "De-aceasta ne iertati, Raspunse deodata,
Ceata intunecata. Omului cat ii place
Poate fi ruinat,
Dar noi suntem in pace
Si mult ne-am ingrasat."
Acei ce de a tarii grea soarta profitara,
Ce de straini in posturi, in ranguri se-naltara,
Ce prin tradari, basete 1, sunt astazi mari, bogati,
Poate si decorati,
Dupa a mea parere, sunt corbi nerusinati.
Dar as dori sa-mi spuneti, domnilor cititori
(Caci eu vorbesc de-o tara
De tot imaginara),
La noi se afla oare astfel de muritori?
Daca aveti de oameni idee asa proasta,
Las raspunderea toata asupra dumneavoastra.
|