Se povesteste cum ca odata
Un dervis pustnic, om cuvios, S-amorezase, vazand o fata
Cu trup subtire, cu chip frumos.
Dintr-una-ntr-alta vorba aduse
Si in stil neted patima-si spuse, Zicand: "Asculta, eu te iubesc,
Si pentru tine mult patimesc". Stilul acesta, adevarat,
Nu mi se pare prea minunat;
Dar pentru-un pustnic trait departe
De ale lumii valuri desarte, Putem sa zicem ca nu e prost. Fata raspunse: "Poate-as fi fost
Destul de buna ca sa te crez, Dar aste haine bisericesti
Nici n-au a face cu ce-mi vorbesti;
S-apoi de barba ma-nfiorez". Pustnicul nostru pe loc se duse, Isi rase barba, se pieptana,
Nemteste bine se imbraca,
S-o palarie in cap isi puse. Veni la fata: "Cum ti se pare?
O-ntreba. Spune-mi, mai te-ndoiesti? Vezi ce putere amorul are?
Mi-am lasat legea; alt mai voiesti?"
- "Nu voi nimica, atunci ea zise; Credincios mie cum o sa-mi fii, Cand juraminte in ceruri scrise
Si a ta lege nu poti s-o tii?"
Fata avea dreptate de nu vrea sa-l asculte. Cine-a facut o crima poate face mai multe.
|