In vremea de demult, dobitoacele toate, De imparatul Leul satule, dezgustate,
Isi alesera lor
Un alt stapanitor,
Pe domnul Elefant, cu nasul invartit,
Puternic indestul, dar insa necioplit,
Si de cap tare, gros, cat vreti sa socotiti.
Insa ca sa puteti sa vi-l inchipuiti,
Ma grabesc sa va spui
O judecata-a lui.
Noul stapanitor,
Cat s-a oranduit,
Puse-n slujba pe boi,
Iar lupul mancator
Se facu favorit
Si ministru la oi.
Va las sa judecati,
Cati miei fura mancati,
Si cate oi slutite
De fiarele cumplite!
In zadar fac strigare
Oile-mpovarate,
Chip nu e de scapare,
Si plangeri necurmate
Ce vin de pe la turme
Raul nu pot sa-l curme. Lupul dar isi urmeaza
A sa nelegiuire,
Caci de ce se lucreaza
Craiul n-are de stire;
Ba cate lupul spune
Le ia toate de bune.
A! cand o sa ne vie
O zi de bucurie,
Zi foarte asteptata
Si scumpa in nevoi, Ca sa vedem odata
Pe lupi mancati de oi? "O! asta nu se poate", Zic unii-alti in lume.
Domnii mei, se pot toate, Desi le spui drept glume. Apoi, stiti dumneavoastra
Ca oaia este proasta
Si ca nadajduieste
Aceea ce doreste. Eu cu incredintare
Am auzit odata,
La o tur ma cam mare,
O vorb-asa ciudata.
Dar cum pot sti ce spune
Oile intre ele?
Pentru asta minune
Am cuvintele mele.
Acum, sa venim iar la vorba inceputa: Vazand bietele oi ca toate o sa piara, Dupa lungi chibzuiri s-alesera o suta
Si mersera la crai izbavire sa ceara. Craiul sta ocolit de-o numeroasa curte:
Cerbii cu coarne lungi, ursii cu coade scurte
Alcatuiau un stab vrednic a fi privit.
Un berbece-nvatat, ce stia sa citeasca,
Se-nfatisa smerit si-ncepu sa vorbeasca:
"Ne rugam sa ne-asculti, craiule stralucit!
Si sa intorci spre noi mila mariei tale. Starea-n care ne-aflam e vrednica de jale,
Pentru ca domnul lup, ministru ce ne-ai dat, In loc a ne pazi, de tot ne-a-mputinat."
Domnul lup, intrebat, Raspunse cu glas mare: "Stapane luminat!
Nici un cuvant nu are: Cand le-am napastuit?
Cand am scos biruri grele? Eu iau obisnuit
De oaie cate-o piele. Dar prostimea ciudata Asa e invatata,
Si far-a sti ce cere
Va nencetat sa zbiere."
Maretul elefant, dupa ce se gandeste, Da de trei ori din cap si lupului vorbeste: "Asculta, zice, si ia aminte
La ale noastre craiesti cuvinte.
Cat pentr-o piele, treaca si mearga,
Fiindca singur spui c-ai dreptate.
Dar pentru c-astazi oaia alearga
La mila noastra, care mult poate,
O iert: de dajdii fie scutita;
Ale ei plangeri voi sa le-ascult;
Si decat pielea obisnuita
Sa nu poti cere un par mai mult."
|