Inima mea e trista

A! cat de mult amara
Viata o sa-mi para!
Minuturile veacuri o sa le socotesc.
A oricarei zi raza,
Noi lacrimi o sa vaza,
Cand pe straine tar muri strain o sa traiesc!
Spune-mi insa, iubita,
Cand inima-ti lipsita
De-un credincios prieten cu el nu va mai fi,
Vei putea uita toate
Placerile gustate?
Simtirea se va stinge, si nu-l vei mai dori?
Asta lege obsteasca
Se cade sa-ngrozeasca
Amorul, care vremea atata l-a-ntarit?
In ce loc, pe ce cale,
Calcand pasur’le tale,
Vei avea drept a zice: aici nu m-a iubit?
..
Durerea cea mai mare
Nu poate sa omoare:
Pe-a mea care-a-ntrecut-o? Dar tot nu pot sa mor!
A! de-i mai tinea minte
Atatea juraminte,
Imi vei mai pastra, poate, o urma de amor!
..
Cand seara tu vei merge
Pe campuri, a culege

Flori tinere ca tine, s-acoperi fr untea ta,
Daca din intimplare
Vei nimeri o f loare,
Ce poarta un scump nume, ce-i zic nu-ma-uita,
Atunci, atunci gandeste
De mine ca-ti vorbeste:
Asta-mi este nadejdea si de-asta mai traiesc:
Eu tot cred ca e-n fire
Acea compatimire,
Ce inimile leaga cu lantul sufletesc.