Vara si-apuca zbor ul spre tarmuri departate,
Al toamnei dulce soare se pleaca la apus,
Si galbenele frunze, pe dealuri semanate,
Simtiri deosebite in suflet mi-au adus.
O! cum vremea cu moartea cosesc fara-ncetare!
Cum schimbatoarea lume fugind o rennoiesc!
Cata nemarginita pun ele departare
Intre cei din morminte si acei ce doresc.
Unde atati prieteni placuti de tinerete?
Unde-acele fiinte cu care am crescut?
Abia ajunsi in varsta frumoasei diminete,
Ca ea far-a se-ntoarce, ca dansa au trecut!
..
..
Ce neteda campie! Cum ochiul se uimeste!
Ce desart se arata, oriincotro privesti!
Intinsa departare se pare ca uneste,
Cu ale lumii margini, hotarele ceresti.
Cat sange aste locuri setoase inghitira!
Cate oase razboiul aici a semanat!
Cati veterani razboinici, moartea purtand, murira
Pentr u izbanzi de care ei nu s-au bucurat!
Imi pare ca-i vaz inca, rasturnati in tarana,
Pe-ncretita lor frunte sfarsitul aratand,
Dar mai clatindu-si capul, si c-o murinda mana
Fierul care le scapa cu furie strangand.
Ei nu gandesc la moarte, nu gandesc la viata,
Ei nu gandesc la fapte ce-n viata au urmat,
Ci cand sufletul zboara, cand sangele ingheata,
Toata durerea le-este ca nu si-au razbunat!
..
..
Putin mai inainte un monument s-arata;
Sa-l privim Dar ce semne de cinste pe el sant?
Negresit cei dintr-insul slaviti au fost odata:
Azi slava sta deasupra, si omul in pamant!
Iata, fara-ndoiala, o mare mangaiere,
O, voi, care un titlu s-un nume pizmuiti!
Cand tot ce e-nalt si cand marirea piere,
Marirea, inaltarea, la ce le mai doriti?
Din vremile trcute, in veacuri viitoare,
Un nume sa rasune, in slava-mpodobit.
Sa treaca peste varste si peste ani sa zboare,
Acela ce il poarta cu ce s-a folosit?
Cand marea-ntaratata corabia-ti zdrobeste,
Cand loc de mantuire nu este, nici liman,
Cand cu grozave furii asupra ta porneste
Spumoasele lui valuri batranul Ocean,
Spune-mi, iti pasa-atuncea sa stii de mai pluteste
Catargul fara panze ce nu-ti e de-ajutor,
Sa vezi daca pe unde se tine, se clateste,
Si dac-ai fost odata in barca sau vapor?
Viata e o lupta, o drama variata
Si actu-i cel din urma in veci e sangerat:
Moarte-l incoroneaza, moartea neimpacata,
Care in a sa cale pe nimeni n-a uitat.
A, intorcand privirea spre veacurile trecute,
Si nencetat pamantul vazandu-l pustiit,
Vazand tot aste rele, tot zile neplacute,
De soarta omenirii din suflet m-am mahnit!
Cate feluri de chinuri asupra-i se aduna!
Insa vezi cum nadejdea o-nseala nencetat?
Cu o dulce zambire vine, tinand de mana
Icoana fericirii. Dai s-o prinzi A scapat.
Astfel un vis ti-arata o iubita fiinta;
Astfel cu bucurie voiesti s-o-mbratisezi,
Dar astfel umbra-nseala zadarnica-ti silinta;
Acum din maini iti scapa, acum iarasi o vezi.
Daca in cartea soartei omu-ar sti sa citeasca,
Sa-si afle fiecare grozavul viitor,
Cine-ar mai vrea, Stapane, aicea sa traiasca,
Cand lumea e de chinuri nedesertat izvor?
Vremea de-acum, trecutul, a-l sti avem putere,
Numai ce-o sa se-ntample noi nu putem vedea;
Dar cand ceasul soseste, cand nalucirea piere,
Se trage deodata si vesnica perdea.
