Mormintele. La Dragasani

Si ma gandeam l-aceia ce umbra-i inveleste,
La Grecia moderna ce ei au sprijinit;
Caci jertfa pentru natii la cer se priimeste,
Caci sangele de martiri e planta ce rodeste
Curand, tarziu, odata, dar insa nelipsit.
Precum cei dintai preoti ce crucea o purtara.
Din pesteri, din pustiuri, saraci, dispretuiti,
In circ, amfiteatruri, puterea infruntara,
Pe purpura romana credinta asezara,
Si-nvinsera pe idoli in Capitol slaviti,
Asa sangele-acelor ce-aicea se jertfira
Nascu pe-ai libertatii vestiti razbunatori;
Parnasul si Olimpul cu fala se privira
Cand flotele barbare zdrobite le zarira,
Si flacara din ele suindu-se la nori.
Sunt vrednici de vechimea din veacuri fabuloase,
Sunt mari cum fu robia sub limpedele-i cer,
Si lupta si izbanda a Greciei frumoase,
Iar Botari, Miauli, colosuri fioroase,
Se par ca demizeii eroi ai lui Omer.

A! dac-a ta viata de lume admirata,
Cand natiei gemande venisesi ajutor,
De asprele ursite nu ar fi fost curmata,
De-ai fi vazut tu ziua in cer uri insemnata,
Arold al deznadejdii salbatic calator,
O noua epopee, poema stralucita,
Crestina Iliada pamantu-ar fi-ncantat.
Ca trambita-nvierii de suflet presimtita,
A veacurilor stinse cenusa-ar fi miscat.
.
.
Pamantul tarii noastre e azi adapostire
L-a grecilor tarana; iar agonia lor
Cu jale a vazut-o a Oltului ostire,
Si semne de fratie, dovada de iubire
Le-a dat ea indestula in ziua de omor.
Caci nu ganditi, o umbre de lume departate,
Ca locul mortii voastre e luptelor strain;
Ostirile crestine de cruce insuflate,
Adesea se vazura aici impreunate
Sub Uniad romanul, sub Mateias Cor vin.
Si cat ura robiei, a patriei iubire
In limbi deosebite se vor numi virtuti,

Cat vor numara grecii intre vestite zile
Ziua cand Leonida cazu la Termopile,
Si cat va purta Oltul diadema-i de munti,
Voi veti trai; caci voua Grecia e datoare,
Caci voi ati dat semnalul la libertatea sa;
Si-n vremi de suferinta, in vremi de apasare,
Nadejde si credinta, virtuti mantuitoare,
A voastra pomenire ades va destepta.