Vulpea fara-ncetare
Striga in gura mare
Ca de cand elefantul peste paduri domneste
Trebile merg la vale si lumea patimeste.
Ca este nedreptate Sa va sa cheltuiasca Veniturile toate
Pentru masa craiasca.
De-acestea elefantul, cat a luat de stire,
Temandu-se, cu dreptul, de vreo razvratire,
Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise,
O invita la curte, o-mbratisa si-i zise: "Am aflat, jupaneasa, ca ai mare talent.
Voi sa te pui in paine;
Si incepand de maine
Iti dam cu multumire,
Ca un semn de cinstire,
Al gainilor noastre intins departament:
Cauta-ti bine treaba."
-"Pe seama mea te lasa",
Raspunse oratorul si, sarutandu-i laba,
Se intoarse acasa. In ziua viitoare,
Vulpea ca totdeauna veni la adunare; Dar insa oblojita, pe sub barba legata,
Si cu un lipan mare la cap infasurata.
"Ce ai, de esti astfel?" o intrebara toate.
- "Imi e rau de aseara, imi e rau cat se poate,
Si cu trebile tarii sa ma lasati in pace.
Craiul stie ce face;
El ne-ncetat gandeste la al obstii folos.
Adio! sunt bolnava: m-am inecat c-un os."
Cunosc multi liberali, la vorbe ei se-ntrec, Dar pana in sfarsit cu oase se inec.
|