Un vulpoi cuprins de boala La putere foarte prost,
Insa invatat in scoala, Logica stiind de rost,
Facu plan ca sa vorbeasca
Si sa predice-n pustii;
Se silea sa dovedeasca,
C-un stil dulce, vorbe mii,
Ca cu o simplicitate
Si cu traiul cel cinstit, Cu naravuri laudate,
E oricine fericit;
C-asta lume desfranata
Todeauna ne-amageste,
Fara a ne da vreodata Cate ne fagaduieste.
Dar la buna-i predicare
Nimeni nu da ascultare.
Cativa soareci, cerbi de munte
Veneau rar sa o asculte;
Insa ei in departare,
Neavand nicidecum stare
Fara cinste sau favor,
Nu putea da-ncredintare,
Slava astui orator.
Asa el schimba vorbirea.
Defaima napastuirea,
Pe ursi, tigri, lei, pardosi,
Aratand a lor turbare
Si a sangelui varsare,
Si ca sunt nesatiosi.
Atunci cerbi, ciutele toate
Ascultau intru mirare,
Si in lacrimi cufundate
Plecau de la adunare.
Vulpea-si facu mare nume;
Un leu foarte cu credinta, Domn pe-acea parte de lume,
Sa o vaza-avu dorinta: Deci si ea cu bucurie La palat grabi sa vie,
Unde ajungand vorbeste; Tonul ei inmarmureste
Pe-ai padurilor tirani: Cu putere ea descrie Slaba nevinovatie,
12 Poezii si proza
Prada acestor dusmani, Cufundata in durere, Cerand la-nalta putere Asupra-le ajutor. Curtezanii in mirare Ascultau cu suparare, Caci asa vrea printul lor, Care plin de bucurie
La palat pofti sa vie
Vulpea in acel minut.
"Ce-ai vorbit, ii zise,-mi place,
Caci prin tine mi se face
Adevarul cunoscut: Insa pentru osteneala, Spune fara de sfiala,
Ce vrei? slujba, rang sau bani?" Oratorul zise-ndata:
"Printule, in loc de palta, As pofti cativa curcani."
|