Spusele tale Ana s-au adeverit,
viata mea a devenit tot mai trista,
parca ma aflu intr-un desert de granit
unde doar umbra ta respira si exista.
Traiesc intr-o splendida lincezire marti,
joi si simbata calatoresc in spatiul unei
lumi in care in nestire fiintele se nasc si
cresc si putrezesc.
Luni, miercuri, vineri ma asalteaza ginduri
intr-o mansarda anonima din oras; prin
ea vad defilind pe cer in cirduri aceleasi
pasari dintr-un stol sinucigas.
Dar astazi e duminica, vestesc pe strazi
trompetii alta inviere. E poate timpul sa
sarbatoresc o veche si pierduta mingiiere !
Stolul trimis de tine continua solitar rotirea
lui sub o albastra carapace : un orologiu
amortit care masoara rar secunda-mi ultima de pace.
|