Glontele internationalist

Ca este rau sa ne uitam trecutul,
Ca si mai rau e sa ochesti in el;
Ca-i fapt de josnicie si ocara
Sa duci un trai de cartita ramand,
Sa nu stii ce se-ntampla pe afara
In vantul si-n lumina sangerand;
Ca nu e bine tot ce se intampla
Cu limba, cu istoria, cu noi.
De ce vrei sa-mi infigi un glonte-n tampla,
Turcitule, prasit de vremuri noi?!
Nu inventez, cum spui, probleme
Si nici dureri. Intr-adevar e rau.
Ci tu ai inventat un fel de steme
Cu spicul aplecat spre sacul tau.
Asculta-ma! Intregul piept mi-e plin cu
Jaratecul durerii suparat.
Te sfichiuiesc cu varga: „na turbincu!“
Nu cer sa fii de craca spanzurat.
De-atatea ori vazui a mortii coasa,
Jivine din hatisuri m-au pascut,
Dar fiara nu-ntalnii mai fioroasa
Ce fel de muma oare te-a nascut?!
Si cum de nu te potopeste Nistrul
Cel care astazi, din pricina ta,
Mi se arata-n inima sinistru
Si-ajuns-am a-l uri si blestema.

Sa lupt cu tine ori sa-ti iert pacatul,
Caci iata-avem innemuiti parinti?!
Dar m-ai lovit in crestet cu placatul
Vroind sa-mi vari istorii noi in minti.
Inchei poemul si imi iert piticul,
Caci mi-au soptit trei ingeri necorupti:
„Pe-aista l-a fatat sub cer nimicul
Si n-are nici un rost cu el sa lupti“.
„Nu-i chiar asa“, aud cum imi sopteste
Un frate drag, un cantaret soiman:
„Pe-aista nu-l ierta, ci ia-l in cleste
Si da-l prin razatoare ca pe hrean!“
Ci eu ma uit la fiii mei, la casa
Si caut un raspuns in ochii lor.
Si-atata suferinta ma apasa
Si nu de glonte, ci de jale mor.
Noi nu ucidem! Noi prin suferinta
Eroi, martiri, profeti si sfinti santem.
Din ea: din suferinta-si ia fiinta
Vecia-n care credem si cantam.