Inscriptie pe stalpul portii

Iar ceilalti pleava sau ciurlan,
Patand al vostru falnic port.
Voi care spuneti suparati,
Ca ne hraniti si ne-mbracati,
C-ati dus pe umeri un razboi,
De parca nu l-am dus si noi;
Ca-n mod neindoielnic, cert,
(Asa ne spuneti deseori)
Am fost in toate un desert,
Iar voi l-ati semanat cu flori
De parca n-am avea din mosi
Un Cant, un Toma Alimos,
Un Stefan sau un Cantemir,
Iar sus Luceafarul martir.
Va credeti prea detot grozavi
Si va uitati chioras la Prut
Ce in ai nostri ochi jilavi
Cu toata apa a-ncaput;
Pe-a carui valuri ce ne dor
Se scutura de-atata dor
Toti teii lui Mihai cel drag
Si-ntregul doinelor sirag.
Da, suntem mioritic neam,
Venim din Marele Poem,
Noi nu ravnim alt Rau si Ram
Si alta vina nu avem
Decat aceea, domnii mei,
De-a va primi cu vin si miei,

Cu „Sa traiasca!“ „Sa traiti!“,
Iar voi asa ne multumiti:
Cu tafna, cu-njosiri, cu zoi
Si cu venin ce serpi il scuip,
Si asta chiar in prag la noi,
In propriul, tristul nostru cuib.
Rabdam. Dar totul, negresit,
Pe lume are un sfarsit,
Un capat toate au sub cer:
Rabdare, umilinti, taceri
Da, totul are un sfarsit!
Suntem. Venim. Am rasarit!