„Nu suntem saraci de-avere,
Da’ saraci de mangaiere.“
Folclor
Stau cu trombonul unii
In jurul gatului incolacit:
Juvat de aur.
Stau altii ca nebunii
Cu panza unui verb
Tot zadarand un taur.
Stau unii pe aur,
Pe jaratecul lui.
Pe riscul cel mare
Stau altii,
Pe gheata lui de cristal.
Si-avand doar cu moartea
Relatii,
Sta maica-mea intr-un spital.
* * *
Cum nu sunt doi pomi
Intocmai la fel,
Si nici doua popoare;
Cum nu se aseamana perfect
Cicoare cu cicoare
Astfel, maica, si tu
Esti unica-n lume,
In sufletul meu,
In cantul
Ce-mi bate sub tample.
Nimeni nu
Poate golul sa-l umple,
Golul ce-l lasi
Nici cantecul meu,
Nici popularul meu nume,
Nici tara chiar, care
La fel mi-e de scumpa si ea.
Ramai.
Mai ramai.
Nu pleca.
* * *
Puternic nu sunt.
Nu pot fi de fata
Cu sangele meu
Cand este ranit.
Nu indraznesc
Sa calc in picioare
Vipera ce m-a incoltit.
Nu pot pana la capat
Cantecul duce.
Scriind,
Parca-as ara cu o cruce.
Dorm iepureste si-mi pare
Ca nu mai vin zorii.
Inghet fara
Lana alba-a ninsorii.
Tulbure, Doamne,
Mi-ar rataci sufletul,
Tulbure si-mprastiat,
Cocosul de aur al cerului
De l-as gasi dimineata taiat.
Puternic nu sunt
Nu pot o casa dura,
O cruce nu pot ciopli.
Cocorii se duc
Si nu-i pot opri.
Stelele cad
Si nu le pot la loc tintui.
Vremea ca viscolul te-acopera
Cum sa te apar, mama: fluture fericit,
Soare
In aceeasi clipa
Rasarit si-asfintit?!
* * *
Trudite cat tara intreaga,
Manutele tale de ceara
In noaptea cea neagra,
In noaptea cea neagra
Odihnescu-se prima oara.
Prima oara
Sarut mainile tale
Din care ierbi vor rasare.
Mi-i plina fiinta de jale
Ca trupul marii de sare.
* * *
Trista dimineata
De duminica mare.
Imi izvoraste pe fata
Steaua cea de sare.
Privesc cu durere la
Verzile sabioare
De porumb din gradina ta,
Mama, care
Nu te mai pot apara.
Intregul nu mai e intreg.
Strig:
Sunt cel mai fara de noroc!
Desi inteleg, inteleg
Ca toti suntem un lemn
De foc.
* * *
A cazut cerul din ochii tai
Si s-a faramitat.
A cazut de pe fata ta soarele
Si-a inghetat.
Incremenit e vantul cel racoros
Fara harnicele tale maini.
Cautandu-te pe tine,
S-au tainuit izvoarele-n tarani.
Ca un pom doborat
Insusi graiul
Parca se aude cazand.
Doamne, atat de singur,
Atat de singur
N-am fost nicicand!
* * *
Nu-mi ajung ochi sa te plang,
Nici cuvinte nu-mi ajung.
Drumul meu sub cer e scurt,
Drumul tau in pamant e lung.
Ma doare casuta,
Gradina ta verde,
Toate
Cate-au ramas fara tine
Ma dor.
Nu-mi mai e dor de nimeni, mama,
Numai de tine mi-i dor.
* * *
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici macar nu te urasc
Cum te blestema unii, vreau sa zic,
La fel cum lumina parasc.
Dar ce-ai face tu si cum ai trai
De-ai avea mama si-ar muri,
Ce-ai face tu si cum ar fi
De-ai avea copii si-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici macar nu te urasc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viata traiesc.
Nu frica, nu teama
Mila de tine mi-i,
Ca n-ai avut niciodata mama,
Ca n-ai avut niciodata copii.
* * *
Te-ai scufundat
In vesnicie,
In apele ei,
Ca-n aerul de sus
Mirozna florilor de tei,
Ca iarba toamnei
In pamant,
Ca taina tremuranda-n
Tacerea unui cant;
Ca ochiul pasarii
In somn,
Tu care parca spui:
Lasati-ma putin
Sa dorm.
Ca cel’lalt gand al meu
Te-astept sa te intorci
Cu bucuroase vesti,
De varul vechi sa razui
Aceasta zi,
Cu zambetul tau cald
S-o zugravesti.
Te-astept sa te intorci.
* * *
In noaptea cea rece,
In ziua mai calda
Nimic nu detest.
Exista lumea cealalta
Cat timp
Exista pamantul acest.
Suflet scazut,
Idee inalta.
Dar
Inca-i frumos in cant.
Exista lumea cealalta
Cat timp
Exista acest pamant.
Doine se-aud. Tresalta
Intinderi ceresti.
Exista lumea cealalta
Cat timp, mama,
In noi vietuiesti.
* * *
Lipsesti dintre lumine,
Dar nu lipsesti din mine.
Lipsesti de la fereastra,
Dar nu din limba noastra.
Lipsesti din blanda seara,
Dar nu lipsesti din tara.
Plecata esti in moarte
Ci-aproape, nu departe.
