Nici o stea nu este saraca
Atata timp cat se vede.
Nici un neam nevoias,
Cat are un cantec, un grai.
Sa ai un lacas propriu,
Un grai al tau, din adanc,
O memorie proprie
Iata ce este Patria.
Hei! Ce cauti acolo sus?!
Bocancul spaimei cerul a spart.
Pamant bun, negru,
Aluneca dus de suvoaie.
Multumeste mamei!
Cata vreme raman
Mamele jos pe pamant,
Nici o tara nu este saraca.
* * *
Ah, tot mai linistit mi-e verbul
Si dragostea si-a mea viata.
Ca floarea pomului pe apa
Imi curge somnul lin pe fata.
Arata-mi-se-n vis un cantec,
Il cant cum canta numai dorul:
„Ia-mi lacrima, dar ochii lasa-mi,
Ia apa, dar sa-mi lasi izvorul“.
„Esti trist, te pregatesti de iarna?“
Iubita parca ma intreaba,
Iar eu, senin, raspundu-i parca:
„Ma pregatesc de flori si iarba“.
|