Doinei si lui Paul Enigarescu
In zori, mainile mamei
Se roaga spre Cer, improspatate
De cantecul privighetorilor.
Iar jos,
Tipa de nerabdare pamantul
Obisnuit cu palmele ei.
Da, pleca-vor la toamna,
Spre tarile calde,
Misterioasele pasari.
Inca si mai adanc
Mainile mamei
Se vor ruga
Doua crengi desfrunzite, reci.
Nori de gheata, in trecere,
Le vor atinge cu poala.
Iar noi,
Din umeda lor valurare
Vom bea tristete si moarte.
|