Tu mǎ adormi, cǎci porti miros de lapte
Si-n pǎrul tǎu curg riuri cu smochini,
Iar pe genunchii-ti roz iau foc in noapte
Vechi acatiste scrise-n iambi felini.
Atunci cind popii, galbeni, cad in transǎ,
Cind falsi fachiri se scurg pe funii-n jos,
Lovindu-mǎ de frunze-ti cer o sansǎ
Si pregǎtesc pocale cu spumos.
O, tu, sǎlbatico, ce porti in vene
Suav parfum de strǎzi si de-nserat,
Lasǎ-m-o clipǎ sǎ-ti fac vint cu pene
Si sǎ te ung cu-arnicǎ pe pǎcat!
Tu cea crescutǎ-n nunti de felinare,
Impǎrǎtind hoteluri de nevoi,
Aprinde-mi foc si scrisnet din amnare
Si-apoi aruncǎ-mi zdreanta in noroi!
De-ai impusca cu glontul rece-n fluturi
Si dintre toti doar unul te-ar iubi,
Trǎgind cu ochi legati, de dupǎ scuturi,
Pe mine-n piept, rizind, m-ai nimeri.
In rochia ta se zbat adieri febrile,
Pantofii tǎi pocnesc scintei pe nervi,
Am sǎ te-astept incins cu proiectile
Sub asistenta fostilor tǎi servi.
Mi-ai nins pe timp, femeie indrǎcitǎ,
Spurcatu-ti mers l-am altoit de hram
Si pielea de pe suflet, jupuitǎ,
Ti-am atirnat, s-o vezi cind treci, la geam.
Acolo, printre pietre, la Oracol,
Cind aprindeai platane mari de foc,
Cit n-adormisem incǎ la spectacol,
Parc-am simtit cǎ nu esti cu noroc.
Tu, ce mi-ai lunecat amar prin vise,
Tie buchete la ruini ti-aduc,
Frumoasǎ doamnǎ-a tainelor ucise,
Si-apoi mǎ-ntind in patul tǎu de nuc.
|