Am fost hrǎnit de mame cu burtile frumoase,
mi-au nechezat in singe hutulii ursitori,
cind adormea speranta aveam dureri de oase,
cind piriia norocul mǎ bintuiau fiori.
Imi amintesc cum vara mǎ inecam periodic
si mǎ trezeam cind toamna spǎrgea cite-un pahar,
cum frecventam iabrase dintr-un tinut mai nordic
si-nsǎmintam valutǎ, sǎ par mai gospodar.
Si nici nu mai conteazǎ de chiar au fost acestea,
corsar de-am fost pe mare, de-am fost bǎiat model,
mǎ-mbǎt ca cu Bǎbeascǎ doar cind gindesc povestea,
parcǎ strǎbat cu trenul saloane de hotel.
Hai, Doamne,-ntoarce roata, sint vremurile triste,
nici hotii de corǎbii nu mai muncesc cu spor,
pe Bistrita luntrasii vomitǎ in batiste
si-acarii sortii Tale fug pe pǎuni in zbor!
Fǎ, Doamne, chiar pustiul de bine ce-l asteaptǎ
cǎtǎrǎtorii vietii, la ei, pe-acoperis,
ascunde-mǎ sǎ-ti suflu cuvintul ce indreaptǎ
si-apoi, ca multumire, dǎ-mi lapte sfint si gris!
Mǎ vǎd ciocnind cafeaua cu usa de la Capsa,
plǎtind birjarii noptii spre un alcov de soi
si-apoi intr-o pǎdure jucind cu pomii leapsa
ca sǎ mǎ spǎl sub ploaie de timpuri si noroi.
Am fost cules din lanul copiilor de suflet
si obligat ventuze sǎ port ca sǎ iubesc;
azi numai anticarii mǎ recunosc la umblet,
denobilindu-mi ceara din osul meu domnesc.
|