E toamna peste Arges. Padurile vibreaza culorile-naltarii
amiezii spre amurg ; vin sufletele
noastre sa binecuvinteze cupolele
albastre prin care pasari curg.
Ard muntii inserarii intru neadormire
cu pleoapele intr-un trecut stapin si intrebam si numai
pamintul ne raspunde cu oase
sfinte strinse in claile de fin ;
un anotimp hieratic, nebun de adincime,
ingaduie vitralii, prin cornuri de argint din ochiul
inghetarii celei mai pure stele
se-aude plinsul dulce al brumelor venind.
E toamna in regatul copilariei mele,
cu roiuri de albine alunecand spre
somn si ingenunchi alaturi de cei
din cimitire in catedrale ninse,
pe un mormant de domn.
|