Arde focul ! S-a aprins in casa lumii, noaptea, cosul, arde cosu ! Bubuie si duduie in vatra neagra, focul rosu
Noaptea nu-si gaseste locul; Ceru-i plin de praf haotic, scaparari de nicovala,
Limbi albastre de stindarde, Arde focu-n feerie nesfirsita, focul arde. Ies scinteile in fluvii, in virtejuri, in navala,
Mute,
Sute,
Miliarde.
Dar deodata Dumnezeu opreste vremea si-mpietreste-n cer stihia. Noi pastram aceleasi inimi ce masoara vesnicia,
Si - priveliste ciudata - Focul ce zvicnea naprasnic si-a incremenit revolta,
Noaptea-i limpede si clara, Si trecind sub scinteierea raspindita si bizara, Noi privim cu ochi de-o clipa instelata bolta, bolta
Lina,
Plina,
Seculara !
|