Ah, goarne infioratoare,
Ce trist sunati in noaptea sumbra !
Ce trist imi rasunati in suflet, invaluindu-ma in umbra,
in umbra palidelor vise
Ce-aprind in suflet nostalgia cimpiilor stralucitoare
Si-a marilor incununate
De tarmuri verzi, sub ceruri clare.
Dar toamna a venit s-aduca
Fiorii ei, cu ploi incate,
Cu fisiit de frunze moarte
Ce pling concertele de ieri,
Cu dor si vesnice dureri,
Jelindu-si jalea lor amara
in biata inima flaminda de cintece si de visari.
Orasul moare sub aripa
De negura, ce se asterne,
imbolnavind lumina slaba ce tremura prin felinare :
Suvoaiele serpuitoare,
insufletite doar de picuri
Ce cad usor din cerul mortii,
Alinta stradele-nnegrite
in murmurari neintelese
Si curg zdrobindu-se-n canaluri.
Nevroza noptii-ndoliate
imi tremura mereu in suflet,
Imi tremura prelung, cu note De simfonii sfisietoare
Anemic cerul ma apasa
Si goarnele care rasuna
- Nespus de jalnic si bizar -
ingina rugaciunea serii,
Atit de straniu inginata cu glasul ploilor de toamna.
|