Iancu vacarescu - primul poet modern Iancu Văcărescu

Ms. 1651, existent la Biblioteca Academiei Romane, cuprinde cinci scrisori prin care Iancu Vacarescu ii raspunde unchiului sau. Scrisorile sunt publicate de Ion Vartosu9. La inceputul anului 1814, dupa exilul la Buzau, Iancu indeplinea slujba de comis.
Prima scrisoare, datata 2 Ghenarie 1814, dezvaluie hotararea poetului de a raspunde scrisorilor unchiului sau: " Cu aceasta dintai ocazione nu lipsesc, dupa datorie si jagaduiala, sa incep corespondenta ce atat pohtesti, si foarte iubesc si cunosc ca singuru lucru ce poate inputina si conteni oaresce amestecatura intristari fi], firicifij si scrabifij, ce din ciasul cea am sosit in Bucuresti au inceput a ma cuprinde"

Nicolae Vacarescu se afla, probabil, la mosia Vacaresti, de langa Targoviste, iar Iancu la Bucuresti, " la casele Dudescului "l0, solicitand vesti: " Dumneata ai si slujitori ce vin la Bucuresti, porunceste-le, ma rog, sa sa abata cate o data pa la casele Dudescului, unde ma aflu cu sadere, ca sa ia raspunsuri si sa-mi aduca carti de la neica.."".
II preocupa soarta mosiei: "Pentru Vacaresti, mi sa pare ca este de prisos sa aduc dumitale aminte ca, ca un stapan ce te afli mai aproape, trebueste cateodata, din vreme in vreme, sa dai nizamuri si porunci, ca sa sa pazeasca si sa sa tie in starea in care i-am lasat".

Raspunzand scrisorii din 17 iunie 1814, Iancu [desi nu-si dateaza corespondenta, presupunem ca ea este de la sfarsitul aceleiasi luni sau inceputul celei urmatoare, iulie, n.n.] multumeste pentru "bunele cuvantari" ce-i sunt adresate: "Am priimit cartea-ti cea catra mine si cele catra ceilalti priietini bucuresteni: mare bucurie si tarie au luat sufletul mieu, vazand cele bune cuvantari si adevarat curate blagoslovenii care, ca unul ce adevarat ma iubeste, imi scrii "".
Este informat de logodna prietenului lor Fierascu (Constantin Herascul Nasturel) cu fiica logofatului Grigore Baleanu sau despre efectele ciumei lui Caragea. isi incredinta unchiul: "odatapentru de-apururea ca si corespondenta-ti sipriietesugu-ti si unirea gandurilor noastre imi sunt si intre cele mai mari nenorociri si intre cele mai desavarsite fericiri, unele dan cele mai datai si dan cele mai fericite si bune stari ale sufletului ".

O alta scrisoare, nedatata, este probabil din toamna aceluiasi an 1814, cand poetul se afla la Vacaresti. Era intr-o stare de tristete evidenta: "Eu n-am alt nimic decat imi masor mormantu in lung si in larg". Solicita vesti: "Scrie-mi, mai inviaza-ma, daca ai cu ce "15.
"De esti vesel, scrie-mi, ca sa-mi faca bine si sa-mi placa sa inviez. Iar de nu, lasa-ma cum sant, si crede ca sant mai multumit in mormantu mieu, decat cei ce sa socotesc nemuritori, neavandasupra-le nici un dar al vietifij celei vrednice de vreo mirare" l6.
Tot din Vacaresti scria la inceputul lui noiembrie [1814] unchiului sau, acesta trimitandu-i prefata "Grammaticii romanesti" a lui Ienachita17. Se interesa de " intregimea sanatatii dumitale, cat si de toate ce - interesarisandu-te - ma interesarisesc sipa mine". Este amintit Islam Aga, un prieten comun care venise la Vacaresti.
In alta corespondenta, nedatata, poetul deoarece avea " treaba aici", se interesa de "starea sanatatii dumneavoastra". isi asteptase unchiul [ce se afla la Vacaresti, n.n.], care promisese ca-l va vizita: "Ieri si dumineca, dupa cele ce Felice imi spusese, te-am asteptat, dar intru zadar, caci astfel imi este sortu la fericiri "'8.
O ultima scrisoare poarta pecete mica, ovala, de ceara rosie: " un scut cu armele Vacarestilor"19. Este scrisa de ziua Nasterii Domnului [nu se cunoaste luna si ziua, n.n.]: "Astazi este zioa nasterifij. OamenifiJ toti alerg, dar eu sant mai fericit caci poci sa vorbesc cu dumneata, fie si putin: dastul imi este, cand si atat ma lasa sa ma trezesc, furia nenorociri[ij. Naste-s-ar cu acest bine si acele fericiri pentru noi, naste-s-ar astazi noo o vecinica multumire a sufletelor, sau o mult puternica fllosoflceasca hotarare a duhului, care sa basneste in vremile veacului celui fericit! ".

La solicitarea lui Nicolac de a traduce din Safo ii raspunde: "De Safo, ma rog, nu mai scrie, caci de mult eu am inteles ca, voesti s-o aibi, si prin minte. Safo vaz, Safo auz, Safo beau, Safo mananc, Safo rasuflu, dar nu crezi ca pentru acestea si Safo.. caci mare putere arefandasia impreunata cu somnu".

Pe unchiul, aflat la Vacaresti, lancu il indemna: "Porunceste Ia Vacaresti, ce te vei milostivi, ca un bun stapan, si mananca sanatos struguri etc, ce va fi bunpa acolo "22.
Locul sau ca ispravnic de Dambovita este luat, in 1817, de Constantin Olanescu, ca urmare a faptului ca lancu Vacarescu ia apararea taranilor din Bezdead si Tata fortati sa-si instraineze pamanturile catre marele logofat Stefan Bellu.
Doua documente existente la Directia Judeteana Dambovita a Arhivelor Nationale aduc date noi. Primul, datat 18 februarie 1819, « Bucuresti » este un pitac al Marii Logofetii, catre fostul mare hatman lancu Vacarescu prin care, facandu-i cunoscuta pricina de judecata dintre mosnenii din Bezdead si Tata, judetul Dambovita si fostul mare logofat Stefan Bellu, acuzat ca i-a silit sa isi vanda pamanturile, ii solicita sa arate motivul pentru care nu a adeverit unele zapise de vanzare in perioada in care a fost ispravnic al judetului impreuna cu stolnicul Petrache Arion sau cu clucerul Mihaita Barbatcscu.

In raspunsul dat, lancu Vacarescu spunea: "dupa stiinta ce am, oranduindu-ma ispravnic in acel judet, am gasit in lucrul cumparatoarea acestor mosii, si intelegand ca mosnenii cearca multe silnicii si napastuiri, cu ingrijire am fost, si cercetand dupa datorie ce aveam, m-am incredintat de tot adevarul ".

El invinovateste de cele intamplate pe clucerul Mihaita Filipcscu si samcsul Iamandi cu care nu era in relatii bune: "Lacuitorii acestor sate, au inceput a veni noaptea cate unul-doi si aratandu-mi siluinta si patimile ce cearca pentru aceste mosii, le-am zis ca sa fie toti de fata cand sa vorjalui "

Ei au fost "silitiprin caznele, bataile, afumaturile si infricosarile cu sisul scos, ce le facea sluger Iamandi somesul ". Acesta " in loc de bani, le da carti domnesti, postelnicei, neamuri si milasi ".

Iancu Vacarescu se leaga "cu infricosat juramant" sa le fie "martur apururea pentru toate aceste patimiri cate mi-au aratat". El vine la Bucuresti, purtand discutii cu logofatul Bellu, apoi instiintand pe domnul Caragea " care-le auzindu-le, cu multa scarba au poruncit sa viie oamenii cujalbi ca indata sa-si afle indreptarea ". Afirma in incheiere ca "dupa lipsirea mea din ispravnicie, nu mai am stire".

Revenit in Bucuresti, Voda Caragea ii solicita versuri pentru noua sa legiuire. Alcatuieste "La Pravila tarii" (Suptpecetea acestuiprintipat, 1818). Alexandru Sutu il numeste mare logofat de straini, functionar superior, ce se ocupa cu formalitatile de intrare si iesire a strainilor din tara.
Spirit luminat cu "idei pline de fantezie, stapanit de o stranie pornire de a cili totul, de a intelege si de a sti totul", cum il caracteriza nepoata sa, Elena Vacarescu28, Iancu Vacarescu sprijina marile initiative culturale ale epocii, legandu-si si el numele de infiintarea invatamantului si a teatrului in limba romana. De asemenea, va saluta cu entuziasm aparitia primei tipografii in Bucuresti.

Sprijinul pe care-l da lui Gheorghe Lazar pentru infiintarea scolii de la Sf. Sava, a fost determinant. Se pare ca il cunoscuse pe dascalul transilvanean in timpul studiilor la Viena. Ca logofat de straini obtine de la cumnatul sau, banul C. Balaceanu, sprijinul necesar deschiderii scolii in august 1818. De altfel, Gheorghe Lazar discutase organizarea acesteia cu banul Balaceanu, dar si cu Iancu Vacarescu, alaturi de Iordache Golescu sau mitropolitul Dionisie.
In 1821, simpatizeaza cu miscarea lui Tudor Vladimirescu compunand poeziile ciclului "Sfatuiri patriotice": "Sfatuire si rugaciune", "Bunavestire", "Cantec romanesc ", " Glasul poporului subt despotism ". Va pastra ca pe ceva sfant sabia lui Tudor Vladimirescu, pe care o va darui mai tarziu lui Heliade Radulescu.

Se refugiaza la Brasov. Aici, in 1822, boierii munteni, printre care Nicolac Vacarescu, unchiul poetului, Grigore Baleanu, Constantin Campineanu, Ion Campineanu, Dinicu Golescu si episcopul Argesului, Ilarion, infiinteaza "Societatea Literara", societate politica secreta care avea si scopuri culturale. Dintre acestea, traducerea de carti, de obicei din greaca, elaborarea unui dictionar, a unei gramatici a limbii romane. Desi nu este nominalizat printre organizatori, Iancu Vacarescu participa cu certitudine la activitatea societatii, mai ales pe taram cultural. Ne bazam afirmatia atat pe faptul ca in fruntea acesteia se afla, printre altii, si unchiul sau, Nicolae, cu care era in excelente relatii de prietenie, cat si pe analiza preocuparilor sale literare din aceasta perioada [creatia originala sau traduceri, n.n.].

Ni se par interesante cateva documente, existente la Directia Judeteana Brasov a Arhivelor Nationale, care dezvaluie greutatile de ordin financiar prin care a trecut Iancu Vacarescu, in timpul refugiului in acest oras. Astfel, cel din 10 ianuarie 1824, « Bucuresti», preciza ca "Nestor, vel logofat, scrie agentiei cezaro-craiesti despre jalba spatarului loan Cziker, sudit austriac, inaintata domnului. Cere sa i se faca implinire de bani ce are sa primeasca de la boierii pamanteni « aflati la Brasov si Sibiu »: de la vornicul Dumitrache Brezoianu 501 ti. 22 par.; de la vornicul Mihalache Ccrncscu 398 ti. 22 par; de la clucereasa Elena Dudescu 95 ti. [e vorba de mama poetului n.n.]; de la logofatul Iancu Vacarescu, Iancu Stefanescu s.a. Cere agentiei sa faca cunoscut numitilor sa plateasca dreptul jaluitorului, iar daca au ceva impotriva sa stea fata la judecata cu jeluitorul".

O alta plangere pentru datorii este din 26 iunie, acelasi an [1824 n.n.], tot din Bucuresti: "insemnare de numele boierilor datornici la spiterul Ziner pentru doctorii: Vornicul Buzoianu, Elinca Dudeasca [mama poetului n.n.], caminarul Herescu, loan Macri, Iancu Stefanescu si Iancu Vacarescu, aflatori la Brasov"30.
Cateva zile mai tarziu, la 29 iunie 1824, din Bucuresti: "Vel logofatul cere agentiei cezaro-craiesti « din Bucuresti» sa scrie Magistratului din Brasov pentru a obliga pe loan Vacarescu si Dimitrie Hrisoscoleu, biv vel logofeti, aflatori la Brasov, sa plateasca datoriile ce le au la jaluitorul negutator, loan Carinu, sudit rusesc. in caz de impotrivire sa trimita vechilii pentru a sta fata la judecata"."
Intors la Bucuresti, in 1824, este logofat al treburilor din afara [logofat al departamentului treburilor straine, n.n.].

In 1827, lua fiinta "Societatea Literara " din initiativa lui Ion Heliade Radulescu si Dinicu Golescu. Ce urmarea aceasta, aflam de la Heliade Radulescu: "Scoala din Sf. Sava sa se implineasca si sa se inalte la gradul de colegiu. Dupa modelul ei sa se creeze alta la Craiova; crearea scolilor normale in capitala fiecarui judet prin elevii iesiti din colegiu, infiintarea de scoli primare in fiecare sat; fundarea de jurnale sau gazete in limba romana; abolitia monopolului tipografic; incurajarea traducerilor in limba patriei si tiparirea lor; intemeierea unui teatru national; staruire spre iesirea din regimul fanariot prin reforme intelepte sau modernizarea primelor institutii ale tarii"32.
La nucleul secret al societatii se va alatura si Stanciu Capataneanu. Ei au reusit in scurt timp sa formeze o "Societate Literara" legala, la care participau boierii luminati din Bucuresti, unii din cei intorsi de la Brasov si chiar cei trei frati ai domnitorului Grigore Alexandru Ghica. Iancu Vacarescu se afla printre ei, sedintele tinandu-se in casele lui Dinicu Golescu. Aici el citeste traducerile din Lamartine "Lacul" si "Ruga de seara". Societatea isi va inceta activitatea o data cu izbucnirea razboiului ruso-turc din 1828 - 1830.

Cu prilejul vizitei ambasadorului Rusiei, aflat in drum spre Constantinopol, traduce in franceza discursul mitropolitului tarii [ambasador era Ribeaupierre, de origine franceza, n.n.]. Ca mare logofat, alaturi de episcopul Ilarion al Argesului, intampina la Braila, in 24 aprilie 1828, pe generalul rus Dibici. Este favorabil razboiului ruso-turc. 'a cuvantul aratand ca numai de la "prea norocita apropiere de Rusia poate veni toata Mangaierea ", dupa " lungile nenorociri care din intamplarile vremilor ne-au adus la desavarsita darapanare"". ii va inchina o oda imparatului Nicolae I al Rusiei.

Cu ocazia reinfiintarii militiei nationale isi manifesta entuziasmul in " Curierul romanesc " din 15 iunie 1830, iar in numarul urmator (19 iunie 1830) publica poezia " Slava stramosilor vestiti", devenita apoi " Marsul romanesc ". Protesteaza impotriva Regulamentului Organic, impotriva adunarii extraordinare a boierilor, ce avea ca presedinte pe consulul rus Minciaky, in locul mitropolitului. Afirma ca totdeauna, "romanii au avut dreptul autonom sa ne facem legi singuri si ca adunarea nu poate vota decat subtpresedintia mitropolitului".
Intr-o nota de protest adresata Obstestii Adunari, se declara, in spiritul stramosilor sai, impotriva participarii la lucrari a lui Christopoulos, Emanuil Arghiropulos, acestia fiind ,greci, straini de interesele tarii"36. Din aceasta perioada dateaza raceala intervenita in relatiile cu Heliade Radulescu.

Pentru aceasta a fost arestat si dus in exil la mosia Motaieni, din Dambovita. Gr. Zossima afirma ca mai intai a fost dus la Episcopia de Arges. El trimite de aici epistola "El eluda". Stramtorat financiar, este dat in judecata de negustorul Rudolf Jippa din Brasov, care pune sechestru asigurator pe mosia Vacaresti, iar Matei Barascu, in 1833, avand de recuperat 1000 de lei, sechestreaza impozitele scutelnicilor38.
Pentru aceasta perioada si anii ce au urmat relevant ni se pare dosarul nr. 12940 /1832 (Fond Tribunalul Judetului Dambovita), aflat la Directia Judeteana Dambovita a-Arhivelor Nationale, care se refera la procesul lui Iancu Vacarescu cu negustorul brasovean Rudolf Jippa. Aflat in Brasov, plin de datorii, nepricepandu-se la afaceri, imprumuta diferite sume cu camata, ipotecandu-si o parte a averilor imobiliare. Astfel, la 1 ianuarie 1825, da in arenda acestui negustor brasovean, pe timp de 4 ani, mosia Vacaresti pentru 8.500 lei pe an. Rudolf Jippa ii plateste in avans suma de 17.000 lei. Stramtorat, poetul accepta prelungirea timpului de arenda de la 4 la 6 ani contra sumei de 40.000 lei, la 7 octombrie 1825 inregistrandu-se acest contract. in timpul numararii banilor negustorul "s-a pomenit ca-i zice ca nici cu acel contract nu se multumeste si sa-i dea 40.000 lei si acei lei 8.500 in suma acestor 40.000 lei, cu imprumutare, pentru a caror dobanda sa-i fie venitul mosii cu scutelnici i poslusnici in soroc de 5 ani, cand atunci, numarandu-i lei 40.000, sa iasa din arenda".

In 23 octombrie 1832 biv vel logofatul Iancu Vacarescu cerea Tribunalului Dambovita sa-l infatiseze la judecata cu Rudolf Jippa pentru desfacerea contractului de arenda. Aceasta ca raspuns la actiunea pornita de arendas in urma careia, pe 28 martie 1830, se punea sechestru asupra mosiei, sperandu-se scoaterea la vanzare prin licitatie si cumpararea prin interpusi.

Procesul incepe la 9 noiembrie 1832 si dureaza pana in iulie 1833, cand Tribunalul cere carmuirii judetului Dambovita sa aduca la cunostinta arendasului ca trebuie "a se retrage cu totul din stapanirea mosiei si a desarta toate carciumile i hanul de vinurile i rachiurile ce va fi avand sau orice alta felurime de marfa"40.
Dosarul este important deoarece face si o radiografie a situatiei mosiei Vacaresti. Astfel, la cererea succesorului lui Rudolf Jippa la arenda mosiei, Gheorghe Balaban, se intocmeste o " Catagrafie da toate lucrurile si acareturile ce s-au gasit la intrarea domnului Gheorghe Balaban, arendasu mosii Vacaresti, a d-Iui biv vel logofatu Iancu Vacarescu", datata 4 iulie 1833.

Demonstreaza in acest proces temeinice cunostinte juridice insusite prin lecturi si instructie, acest aspect al activitatii sale fiind interesant de studiat. Exemplificam din cererea, datata 1 mai 1833, adresata "Cinstitului TribunalalJudetului Dambovita": "Ispraveasca-se, dar aceasta prigonire cunoscuta si clevetita si de copii dupa ulite ! Dupa acele dovezi ce le am depuse la acest cinstit Tribunal inca de la luna lui octombrie a anului trecut, crez ca nu ii mai ramane nimic acum a poflori, ci chiar dupa cea de atunci a mea otnosenie rogpa acest Cinstit Tribunal de cea mai fara zabava isprava a acestei scarboase prigoniri".

In octombrie 1833, lua fiinta in Bucuresti Societatea Filarmonica". Continuatoare a programului " Societatii Literare " din 1827, isi propunea "sa contribuie la realizarea unor progrese grabnice in cultura romana, la inaintarea literaturii, a muzicii vocale si instrumentale, precum si la formarea unui teatru national"43.
Iancu Vacarescu este unul dintre cei 43 de membri fondatori alaturi de Ion Voinescu II, C. Cornescu, Gr. Racovita, C. Facla. Din conducerea societatii faceau parte G. Filipescu, Ion Campineanu, Heliade Radulescu, P Poenaru, I. Manu, I. Roset, colonelul Nojin. Sprijina prin cotizatii activitatea acesteia cu 12 galbeni pe an. Era considerat un reprezentant de frunte al vietii literare din epoca. Printre numeroasele traduceri facute de membrii societatii se afla si cea a lui Iancu Vacarescu: Gradinaru orb sau Aloiul inflorit de Aug. von Kotzebue.
Devine membru al Lojei masonice a lui Ion Campineanu, o parte a activitatii acesteia fiind acoperita prin "SocietateaFilarmonica". La sfarsitul anului 1833 este judecator, membru al Consiliului Judiciar Civil, iar din 1834, presedinte al Divanului Judecatoresc Bucuresti, functie din care demisioneaza dupa doi ani.
In 1834 calatoreste in Moldova, unde il cunoaste pe mitropolitul Veniamin Costache. Se casatoreste cu Ecaterina Cantacuzino-Pascanu descendenta, dupa tata, a lui Miron Costin. Din casatorie au rezultat 8 copii: cinci fete - Elisabeta, Maria, Ecaterina, Eufrosina, Alexandra - si trei baieti - Mihail [vestitul cronicar monden Claymoor, n.n.], Ioan [tatal poetei Elena Vacarescu, n.n.] si Constantin.
In 1841 este ales deputat sub domnia lui Alexandru Ghica. Un an mai tarziu, dupa detronarea acestuia, candideaza fara succes la domnie, alesul fiind Gheorghe Bibescu [casatorit cu Marita, fiica lui Nicolae Vacarescu, n.n.].
Grigore Alexandrescu relata astfel evenimentele la care a fost martor, unde il vede pe Iancu Vacarescu "amestecat in multimea ce privea cu gurile cascate o pacatoasa luminatie, parea a alerga dupa vreun vers pierdut sau dupe vreo copilita de 16 anisori. El, asemenea ma opri si-mi ceru sa vaza versurile ce nu le facusem"44.
In 1843 ii moare mama, pentru care a avut toata viata un mare cult. isi exprima durerea in elegia "La moartea mamei mele".

Continua procesul mamei sale, Elena Dudescu, cu orasul Targoviste. Dosarul 20 / 1844 / IV, aflat la Directia Judeteana Dambovita a Arhivelor Nationale aduce date noi privind numeroasele procese de hotarnicie avute dupa 1835 "cu schitul Viforata, pentru locurile de la Bojorata, cu manastirea Marcuta, pentru hotarul cu mosia Severin, cu Mitropolia Targoviste pentru hotarul mosiei Lucieni, cu boierii Vacaresti si altele"4S.
In 1827, Elena Dudescu hotara sa faca hotarnicia mosiei sale Vacaresti pe baza unei invoieli intre Badea si Iordache Vacarescu, ce data din 1745, de fata cu arhimandritul Variaam de la Mitropolia Targovistei, stabilindu-se hotarul dintre mosia Lucieni a Mitropoliei si cea a Vacarestilor. Judetul orasului, Nicolae Andronescu, nu s-a prezentat motivand lipsa hartiilor doveditoare. Dorea ca hotamicul sa lucreze "cum il va lumina Dumnezeu, pa dreptate", fiind convins ca "pa boierii Vacaresti ii stiu milostivi si din inceput au fost reazem mostenirii orasului, avand si dumnealor in trupul mosiei orasului Targoviste si alte mosteniri, vii si caminuri in oras".

Divanul ia hotararea sa trimita la fata locului hotarnici care sa delimiteze cele doua mosii pe baza documentelor, in fata ambelor parti, chemand si pe vecini. Procesul dureaza mult, judecarea avand loc la 3 februarie 1845, cand Elena Dudescu era raposata, partea directa in proces fiind reprezentata acum de Iancu Vacarescu. Prin casatoria cu Maritica Vacarescu, fiica lui Nicolae Vacarescu, domnul Gheorghe Bibescu devine si el interesat de acest proces. Mai tarziu, la 18 septembrie 1864, Mitropolia da si ea in judecata orasul pentru litigii privind mosia Lucieni. O alta faza a procesului are loc intre 1861 si 1866, Vacarestii fiind reprezentati acum de Catinca, tutorele celor trei fii ai lui Iancu Vacarescu [decedat intre timp, n.n.]. Conflictul se stinge abia in 1886, cand s-au executat amenzile pentru despagubirea orasului Targoviste. Referitor la acest proces, Ion Ghica, In,Scrisori catre V.Alecsandri", afirma:

tDe acea mosie nimeni nu s-a putut apropia si a ramas si pana in ziua de astazi tot a orasului. Se zice insa, ca s-ar fi cam stirbit pe ici pe colea, in timpurile din urma"47.
Cercetarea noastra a continuat, o serie de documente pe care le prezentam referindu-se la soarta mosiei Vacarestilor dupa evenimentele din august 1944. Mostenitorii de drept erau poeta Elena Vacarescu, stabilita din motivele cunoscute la Paris si sora sa Zoe Caribol ce traia la Vacaresti. Comisia de Reforma Agrara a plasii Targoviste, judetul Dambovita, din 3 iunie 1945 "lua in discutie procesul-verbal de expropriere din 25 martie 1945 al Comitetului Local de Reforma Agrara din comuna Vacaresti, Judetul Dambovita, referitor la exproprierea mosiei proprietatea d-nei Zoe Colonel M. Caribol si d-ra Elena Vacarescu, surori, in suprafata de ha, care trece peste 50 de ha

Avand in vedere ca d-ra Elena Vacarescu a facut parte din Corpul Diplomatic fost la Liga Natiunilor si Legatia Romana in Franta, unde se afla si astazi ", se hotara aprobarea exproprierii, cu conditia de a lasa cota de 50 ha "d-rei Elena Vacarescu, ca facand parte din Corpul Diplomatic conform art. 3, punctul c, din regulamentul legii pentru infaptuirea reformei agrare".

In 24 ianuarie 1946 "se aproba cererea d-rei Elena Vacarescu si d-nei Zoe Col. Caribol din comuna Vacaresti in sensul ca scoate din cota expropriata parcul situat in comuna Vacaresti, deoarece conform legii parcurile nu sunt supuse exproprierii, iar D-le lor au testament in favoarea Academiei Romane si ca atare va intra in patrimoniul Statului dupa moartea proprietarei". in vederea exproprierii "mosiei Ion Enachita Vacarescu, s-a efectuat inventarul casei, compus din 7 camere, o baie"49. El este interesant ca document; pe baza acestuia am incercat o reconstituire a interiorului casei necunoscut pana astazi (a se vedea anexele).
Revenind la anul 1843, remarcam initiativa lui Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Cristian Teii de a infiinta societatea politica secreta "Frapa".

In 1845, activa la Bucuresti "Asociatia Literara "creata de un grup de intelectuali, printre care Nicolae Balcescu, Ion Ghica, CA. Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, A.T. Laurian, Ion Voinescu II, ce avea drept scop incurajarea literaturii nationale. Din motive inca neelucidate pe deplin, nu a fost acceptat si Heliade Radulescu. Pentru prima oara au fost invitati scriitori din Moldova: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, C. Negri, dar si din Transilvania: Gh. Baritiu, Timotei Cipariu.

Ion Ghica relata astfel evenimentul: "Mai tot intr-acelasi timp s-a format in Bucuresti « Societatea Literara » ["Asociatia Literara", n.n.] al careia scop nu avea nimic ascuns, ci era pur si simplu dezvoltarea si incurajarea literaturii nationale. Presedintele ei a fost in tot timpul poetul Iancu Vacarescu, avand de secretari pe maiorul Voinescu II si pe Nicu Balcescu. Mai multi romani din Moldova, Vasilc Alecsandri, Kogalniceanu, Negruzzi si altii faceau parte si, cand unul dintre acesti barbati veneau la Bucuresti, era pentru noi toti o adevarata sarbatoare. Ne adunam o data pe saptamana, lunea seara, imi pare, de cele mai multe ori la Vacarescu in strada Poetului, sub Mitropolie sau la avocatul Stefan Ferechidi in str. Dionisie. Nicu Balcescu, prin activitatea sa a facut multe servicii « Societatii Literare ». Din contributiunilc membrilor ei s-au publicat multe opere literare, precum scrierile lui Iancu Vacarescu Calatoriile lui Guliver, ilustrate de Granville, tradusa de I. Negulici si multe alte carti".

Acum va sprijini debutul lui Alexandrescu si Carlova, fiind in veneratia tinerilor. Din 1846 devine membru iar apoi presedintele ei, avand ca secretari pe Ion Voinescu II si Nicolae Balcescu. De altfel, omagiindu-i activitatea, "Asociatia Literara " ii publica opera intr-o editie de lux, in 1848. De ingrijirea ei s-a ocupat secretarul asociatiei, Ion Voinescu II.

La 29 februarie 1844, ca membru al Obstestii Adunari, protesteaza impotriva acordarii de prea multe drepturi concesionarului Trandafilov, pentru exploatarea minelor din Tara Romaneasca. Este exilat, pentru scurta perioada, la Campulung Muscel.

Despre interventiile sale pentru apararea drepturilor strabune ale romanilor, Elena Vacarescu marturisea: "In faimosul Divan ad-hoc, unde avea un loc de drept - caci, ca si in Camera lorzilor, acolo nu aveau acces decat boierii - era temuta vocea sa ce se facea cunoscuta in distihuri muscatoare. El zeflemisea fara alegere lenea lafaita a celor de neam, ca si a contemporanilor sai, in general. Gestul sau pentru libertate il ridica impotriva epocii si soartei unei tari hartuite deopotriva de conditia existentei pe glie a milioane de tarani analfabeti si de nevoia de a se impotrivi unor inamici mult prea puternici"51.
Cu ocazia concertelor lui Liszt la Bucuresti, in 1846, il omagiaza pe acesta prin cele noua ,jStante la Liszt".

Nu ia parte la evenimentele revolutionare de la 1848, deoarece era ruda cu domnitorul Ghcorghe Bibescu si, probabil, pentru faptul ca era membru al inaltei Curti si magistrat, functie in care se afla si la 1852, alaturi de cea de logofat.
Intreprinde o ultima calatorie la Iasi. "Gazeta de Moldavia" semnaleaza evenimentul: "Om politic si literat din Bucuresti, unit cu Moldova prin legaturi de familie, Vacarescu soseste in interese particulare, in legatura cu decesul socrului sau, spatarul Mihalache Cantacuzino".

Este curios ca nu se cunosc nici un fel de stiri referitoare la atitudinea sa legata de evenimentele de la 1859.
Se stinge din viata la 3 martie 1863, "de raceala", cum indica actul de deces fiind inmormantat la cimitirul Bellu din Bucuresti.

La moartea sa, Ion Heliade Radulescu a tinut o "oratiofunebris", considerata de Elena Vacarescu drept "una din capodoperele literaturii noastre", in care ii evoca personalitatea precum si perenitatea operei: "Barbatul care peste o jumatate de secol trai in mijlocul nostru, Ioan Vacarescul, ce astazi se desparte de la noi cu corpul, il mai avem putin inaintea noastra, ca sa ne dea cea mai fericita ocazie a ne incredinta ca acel ce traieste in adevar si cuvant nu moare, nu se desparte de la noi cu spiritul, ci in etern geniul sau va fi intre romani"53.
Ca majoritatea contemporanilor sai, Iancu Vacarescu si-a impartit activitatea de literat intre scrieri originale si traduceri, intre ele neputandu-se face o distinctie, unele dintre traduceri avand elemente compozitionale, de prozodie sau conceptuale originale.

Opera poetica, destul de numeroasa comparativ cu cea a contemporanilor (contine peste 200 de creatii), este variata ca gen, dar inegala ca valoare. Cele doua editii antume din 1830 si 1848 cuprind date relevante asupra procesului de creatie. Astfel, editia din 183054 cuprinde 13 poezii printre care: " O zi si o noapte de primavara la Vacaresti" sau "Primavara amorului", "Simpatia", "Minutul indumnezeit", Caleidoscopul", "Elegiile" (I, II, 111), "Tipografia", "Sinucizul", "Inchinaciune de nelegiuiti".

O scrisoare, datata 7 iunie 1829, este adresata de Iancu Vacarescu lui Ion Heliade Radulescu, care o publica in " Curierul romanesc *'55, fiind in legatura cu initiativa lui Heliade de a publica sonetul Pacea, fara stirea autorului [Iancu Vacarescu, n.n.]:
" Crede ca din suflet m-am suparat, vazand ca ai pus in gazeta Sonetul Pacii, care l-ai luat de la mine fara a-mi arata a dumitale cugetare. Cu toate ca cunosc mvapaerea sufletului care ai pentru orice lucru din patrie, si nu am nici o indoiala ca, dorind din toata inima un Anacreon ruman, cea poeticeasca-ti imaginatie te-a incredintat ca l-ai si dobandit, si de aceia ai binevoit sa dai publicului aceasta noutate de mare pret".

Sunt incorporate date autobiografice privitoare la anii de studii si activitatea sa poetica: "caci eu intru adevar, fara a indrazni sa am cea mai mica pretentie asupra poeziei, orice cercare a limbii noastre am ravnit sa fac, a fost dupa intoarcerea mea de la Viena - 1810pana la 1819 - cand eram atunci de ani 27, iar de atunci incoace, cum stii, mii de nenorociri ale obstii si ale mele multe intamplari nu mi-au dat prilej nici sa ma apropiez cat de putin de muze, sau macar sa arunc un ochi parintesc asupra celor din intamplare nascaturi ale mele [sublinierea lui Heliade ca redactor, n.n.] carora nici am dat, nici stiu sa le dau, nici, dupa a crestinitatij datorie, am chemat pe altcineva sa le dea nume".

Iancu considera ca Heliade a "gresit catre adevar", iertandu-l pentru ca "a; apucat sa pui inaintea ochilor publicului acest sonet". II lasa " in judecata obstii "58
Heliade ii raspunde, tot in Curierul romanesc*9, la reprosul facut de Iancu Vacarescu " ca nimeni nu s-apus stapan peste lucrurile mele ". Constient de valoarea autorului " Primaverii amorului" afirma: "Dar cine ti-a spus dumitale ca dumneata esti stapan pe dansele, cand natia de atata vreme se foloseste cu dansele si zice ca sunt ale ei? S-a dus, domnule, acuma nici dumneata nu mai esti al dumitale, cand vei auzi p-in scoli tinerimea falindu-sa: « Noi avem un Vacarescu, poet! » Asa stiu eu sa-ti raspunz cu lacrimile in ochi!".

Cel de al doilea volum, din 1848, ingrijit de Ion Voinescu II cuprinde peste 200 de poezii grupate in 19 cicluri: Poeme lirice (11); Sfatuiri patriotice (5); Sonete (3); Elegii (13); Ode (13); Cantonete (39); Epistole (11); Proloage (2); Epigrame (14); Balade (9); Epigrafe (22); Imne (4); Proverburi (2); Alegorii (7); Idile (7); Epitafe (9); Sarade (3); Viorele (10); Nepregandite (Imprompte) (18).

Ingrijitorul editiei afirma ca "pentru multumirea cititorului" volumul a fost completat cu "cate s-au putut gasi din poeziile a toti patru Vacaresti".
Ipoteza este reluata de Alexandru Rosetti si Boris Cazacu62 care sustin cuprinderea unui numar de " bucati compuse de ascendentii autorului, ba chiar si de alti scriitori [referire la Costache Conachi, n.n.], fara sa aduca argumente.

Suntem de acord cu afirmatia lui Cornel Carstoiu ca "daca in editia de la 1848 ar fi fost introduse si poezii ale ascendentilor sai, Iancu Vacarescu care a vazut manuscrisul 408, a vazut si editia tiparita, a citit prefata elogioasa, ar fi semnalat undeva ca in Colectie au fost introduse si poezii ale celorlalti Vacaresti".

Diferenta consta in disparitia din volum a poeziei "imparatului a toata Rusia Nicolae II" existenta in manuscrisul 408. Mai sunt amintite editia "Adevarul" din 1843, aparuta fara numele autorului si cea din 1845 "Poezii de d. Gr. Alexandrescul, Vacarescu si El iad, intaia oara in Bucuresti, iar acum a doua oara cu cheltuiala a lui petru Lupulov, Buda cu tiparul cr. tipografii". Sunt publicate doua poezii de Iancu Vacarescu: "inchinaciune de nelegiuiti" si "Alegorie" {floarea la inchisoare").
Manuscrisul 408 are pe prima pagina consemnarea "Poezii ale marelui logofat Iancu Vacarescu, adunate de pitarul S. Neagoe si tiparite de Societatea Literara, 1847", ceea ce presupune editarea acestuia, fapt neelucidat pana in prezent de istoria literara. George Calinescu si Alexandru Piru consemnau volumul in bibliografiile intocmite, fara a-l analiza, ceea ce duce la concluzia ca nu l-au consultat.

Pentru o mai buna intelegere a liricii sale este necesara o analiza a influentelor. Avand o vasta cultura castigata printr-o temeinica si continua lectura a unor carti de sinteza privind istoria universala sau nationala, dar si de filosofie, de estetica prin care-si creioneaza propriul sistem de valori, Iancu Vacarescu se inscrie in galeria scriitorilor cu opere minutios elaborate.
Debutand, ca si bunicul sau, Ienachita, cu poezii in limba greaca, va dovedi mai tarziu o buna cunoastere a mitologici grecesti, incluzand numeroase nume proprii, avand un adevarat cult pentru Anacreon sau Safo. De altfel, poezia anacreontica era frecvent raspandita prin editiile in franceza, germana sau italiana aparute in secolul al XVIII-lea. "Anacreonticele" au influentat in timp pe Pierre Ronsard (sec. XVI), dar si pe preromanticii Rousseau, Hagerdon. Si-au pus pecetea si pe inceputurile liricii romanesti prin Iancu Vacarescu si Costache Conachi. Alexandru Piru sustine ca Anacreon "a fost idolul poetilor acestui secol, al francezilor Grecourt, Panard, Bernis, Massou de Marvilliers si Cubicres de Palmezeaux, al italienilor Angelo Mazza, Ludovico Savioli, Angelio Bertola si Iacopo Vittorelli, al grecilor Rigas de Velestinlis, Zisi Dauti, Dionisie Fotino si Athanasie Cristopulos".

Cu acesta din urma, care a trait la Bucuresti, Iancu Vacarescu a intretinut relatii de amicitie, volumul sau "Liricele", din 1811, fiindu-i familiar. De ele se va servi in poeziile erotice sau in cele inchinate lui Bachus.
Se preferau subiectele erotice, cu dese referiri la mitologie, evocarea lui Eros sau marturisiri de ordin intim. Pe un ton elegiac se filosofeaza asupra destinului omenesc. Apare insa si cantecul de pahar "skolion", plin de voie buna, cu tenta satirica sau Umoristica. Remarcandu-se prin simplitatea expresiei, cu o versificatie usoara, gratioasa, avand rezonante ale poeziei safice, se constituie intr-o adevarata directie poetica.
Poeta a antichitatii grecesti, Safo era cunoscuta prin versurile sale tuturor poetilor Vacaresti, Nicolae numind-o in corespondenta catre nepotul sau "sufletul
poeziei, Sufletul meu, dragostea mea ".

D. Popovici sustine ipoteza unei traduceri in romaneste a versurilor poetesei de catre Iancu Vacarescu. in semn de pretuire acesta ii va dedica doua epigrame. El afirma:

"Fericit cel langa tine,
Pentru tine sa suspine
De noroc invrednicit!
Salt-in sus de bucurie.
Macar oricare om fie,
Auzind ca i-ai vorbit
Nemuritori nu cuteaza
Deopotriva sa se creaza,
Cu om careii ai zambit. "

Avea cunostinte temeinice si de literatura latina. In sustinerea ideilor sale de emancipare nationala apeleaza la Catullus, Ovidius, Horatiu. Simbolurile antichitatii fac parte din arsenalul sau poetic:

" Ivirea insusirilor lui
Romu, Remu, Numa, Camil,
Brut, Cocles, Scevola o-nfunteaza numa.

Ciceron ! Caton ! Cesare ! o, Tite !
O, Traiane !
O, nume, parti de numele a slavei suverane !"

Este cel dintai din sirul scriitorilor care "se arata mai adanc influentat de literatura franceza, mai constient de ce i se parea ca poate fi derivat din ea la noi si mai bine orientat in intelegerea ei".

In manuscrisul 1651 (f. 185, 189, 226, 228) se afla lista cartilor frantuzesti care au imbogatit biblioteca Vacarestilor. Din ea ne dam seama ca el cunostea poezia lui Colerdeau, Millevoye, Gentil-Bemard, CI. J. Dorat, Gilbert, Maissy, Parny, Piron, Pompignan, Delille dar si pe La Fontaine, Florian, Lamartine, J.B. Rousseau, Voltaire, Racine (din care traduce "Britannicu") sau scriitorul voiajor Pouquevillc. Face lecturi din operele dramatice a lui Delavigne, Scribe, Charles-Desire, Dupeuty sau Hyppolitte - Francois, Regnier-Destourbet (din ultimii traducand "Napoleon la Soenbrun si Santa Elena").

Referiri la literatura franceza apar si la Conachi sau Stamati, ele sunt insa mai mult intamplatoare fara urme vizibile asupra scrisului lor. La lancu Vacarescu influenta franceza se vede in cresterea si directionarea creatiei hotaratoare mai ales ca forma de realizare artistica.
De altfel, Ovid Densusianu, in studiul Jancu Vacarescu si cele dintai semne de inraurire franceza hotaratoare"6'', clarifica in mare parte acest aspect, reliefand ca ea s-a manifestat in activitatea de traducator sau asupra ideilor despre societate, filosofic, destinul omenirii precum si in abordarea mijloacelor de expresie artistica, situandu-i creatia deasupra inaintasilor sai.
Face posibila cercetarea imprejurarilor prin care cultura franceza a ajuns sa patrunda si sa se propage la noi. Introdusa in Principatele Romane catre secolul al XVIII-lea, prin traduceri sau pe alte cai cunoscute, aceasta incepe sa exercite o inraurire mai mare asupra literaturii romane la inceputul veacului al XlX-lea. Scriitorii francezi tradusi cu multa sarguinta "in orele de zabava" de cutare boier de tara nu erau printre cei mai de seama si, cu toata insuficienta culturii literare, nu puteau gasi un rasunet in sufletul modestilor literati romani ai vremii.

Secolul al XlX-lea aduce schimbarea. Apar scriitori ce-si fac studiile in strainatate, unde cunosc pe cei mai populari creatori ai Apusului, printre ci aflandu-se romanticii, al caror curent literar atrasese atentia intregii lumi civilizate. Scoala clasica franceza, de la care au invatat multe lucruri scriitorii nostri, era la acea vreme demodata. Epoca ei de inflorire, secolul al XVII-lea si o parte din cel urmator, cu preocuparile spre lucrari istorice sau traduceri bisericesti, nu putea gasi ecou acum. Pe langa aceasta, mai erau si alte cauze de ordin politic, social sau cultural, care nu ingaduiau ca o influenta literara superioara, cum era pe atunci aceea a clasicismului francez, sa lase urme semnificative.

Pompiliu Eliade face o analiza a starii societatii romanesti in vremea domniilor fanariote in lucrarea "Influenta franceza asupra spiritului public in Romania. Originile", stabilind ca aceasta influenta s-a manifestat pe durata a aproape 150 de ani, in trei perioade aproximativ egale: prima, de la mijlocul veacului al XVIII-lea pana la 1804; a doua, din 1804, anul instaurarii imperiului francez, pana la 1848; a treia, incepe cu 1848 si se continua pana spre sfarsitul veacului al XlX-lea si inceputul celui de-al XX-lea. Studiul se ocupa predilect de perioada 1750-l821. Este evidentiata activitatea de traducator a lui lancu Vacarescu, stradania sa de a imita modele franceze, in folosul dezvoltarii mijloacelor de exprimare a literaturii romane.

Anii de studii la Viena i-au permis un contact benefic si cu literatura germana, vizibil in special in traducerile sale: din Heinrich Von Collin (Regulii), Fr. Wilh Ziegler (Ermiona, mireasa lumei ceilalte), August Von Kotzebuc (Gradinaru orb sau Aloiul inflorit). Cunoaste si opera lui Gessncr dar si pe Goethe (din care se inspira pentru crearea atmosferei din baladele sale). Paul Papadopol sustine ca " traduce chiar destul "e gresit-un pasagiu, crezand ca Erdgeist-uL. care-i o raza din Geist-ul dumnezeiesc ol lumii, poate fi Dracul, nu spiritul pamantului ".

Poezia italiana isi face si ea simtita prezenta. ii era cunoscuta opera lui Dante sau Petrarca, creatiile acestora apropiindu-se de structura sa sufleteasca. Din Muta di Portiei, traduce o cantoneta (Barcarola), atmosfera napolitana ajutandu-l in sustinerea propriei filosofii asupra vietii:

"Al nostru ceas si el soseste
Oricum il vom apuca,
Indrazneala izbuteste
Cat cuminte vom umbla ".

Ca si Ienachita, va avea admiratie fata de opera lui Metastasio, din care traduce "La partenza" sub titlul "Plecarea". il ajuta la diversificarea versificatiei si imbogatirea vocabularului.
In opera sa, pe langa aceste influente se regasesc si unele din folclorui romanesc. Este cazul poeziilor grupate in ciclul baladelor {Peaza rea, Peaza buna, Ielele), a proverbelor {Ce este in mana nu e minciuna, Corb la corb nu scoale ochii), a " Cantecului romanesc " sau a unor versuri din "Primavara amorului".
Iancu Vacarescu a luat cate ceva din toate acestea pentru a-si desavarsi creatia, care poarta pecetea unei originalitati modeste, dar sincere. Dupa Paul I. Papadopol, el reprezinta "o incrucisare de influente complicate, din lupta carora iese intreaga sa activitate cu calitatile si defectele ei. il vedem, prin educatie, expus mai mult influentei germane, pe urma expus influentei mai durabile si mai profunde a literaturii franceze, iar la intoarcerea in tara, influentei spiritului general domnitor. greco-oriental, care dispare, insa, incetul cu incetul".

Poet prolific pentru vremea sa, Iancu Vacarescu, ca si Ienachita, va inchina versuri unor evenimente traite sau unor persoane pentru care avea o adanca admiratie, ce i-au trezit puternice sentimente patriotice. Scrie sonete, alegorii, versuri pentru cismele, spitale si tipografii, epitafe, epigrafe, epistole, sarade, in spiritul literar al epocii, mai ales al celui german.
Viata ca si opera s-a impletit permanent atat cu problemele majore ale societatii romanesti cat si cu inaltatoarele idei de dreptate, pace si armonie sociala. In spiritul epocii, dar si al traditiei inaintasilor sai, compune versuri ocazionale inchinate in special binelui public, privit in spirit iluminist. Cu prilejul aparitiei "Legiuirei lui Caragea ", in locul slavirii, in spiritul epocii, a acestei realizari si a domnului, va compune " Sub stema tarii" devenita apoi "Lapravila tarii. Sub pecetea acestuiprintipat (1818)". Eruditul poet vorbeste despre originea romana a poporului nostru, despre "Acvila ce a venit in zbor / Din Roma la Dacie", deplangand decaderea din timpul sau, cand :

"incet s-adoarme cativa ani:
Toate se dau uitarii,
Rumani se fac acei romani,
Acvila - Corbu tarii".

De aceea, Pravila ce "Rumanilor deschide drum /De multe nadejdi bune" este datoare sa pazeasca omului " temeiul cel mai neclintit ":


" Cele ce-avem, a le pazi, Pravila e datoare,
Si cumpana a nu porni Spre cap, nici spre picioare ".

Isi exprima optimist gandul ca la" rumaneascafire ", "sfanta dreptate s-aratand", iar " corbul sarman " va deveni din nou ce a fost, o acvila:

"Ah l d-arpute-a-ne dobandi
Si cate-avem perdute!
Atunci ce duhuri n-ar gandi!!
Ce guri ar mai fi mute ?

Atunci s-acest corb sarman,
Iar acvila s-ar face;

La aparitia primei tipografii de la Cismeaua lui Mavrogheni, proprietari fiind boiernasii Raducanu Clinceanu si Dumitrache Topliceanu, sprijiniti de doctorul Constantin Caracas, prietenul poetului, compune un prolog intitulat "Tipografia", scris, dupa marturisirea autorului, in 19 aprilie 1818, in finalul caruia solicita " ajutoare patriotesti":

" intai chinezii, e vreme multa
De cand fiinta slaba mi-au dat;
Gutemberg, Sefer, laude-asculta
Caci de isprava m-a-nfiintat. "

Totodata, evidentia puterea de "a invia" scrierile "neamurilor" pentru ca "podoabe-n graba s-am romanesti" si "numele vostru nemuritor sa fie":

" La cate neamuri sant priimita
Scrise perdute le inviez ;
Invatatura dau immultita :
Un veac la altul apropiez. "

In final solicita,, ajutoarepalriotesti", prin puterea mintii putand sa ramai nemuritor:

" Voi! iar, spre lauda cea mai mare
Dati ajutoare patriotesti.
Prin datoria ce scoala are
Podoabe-n graba s-am romanesti.
Atuncea vestea cu guri frumoase,
Ce ie usoara foarte la zbor
Prin mine-n lumea toata-o sa lase
Numele vostru nemuritor."

Sustine si ideea unui teatru romanesc. Cu prilejul reprezentarii in limba romana, la Cismeaua Rosic(1819), a Hecubei lui Euripide, in traducerea lui A. Nanescu, compune vestitul sau prolog: "Salurnu. La deschiderea teatrului intaiasi data in Bucuresti, in anul 1819". Este convins ca un "veac de aur vine", cerand ca ci sa fie intampinat "precum vi se cuvine ", aratand rolul social, educativ al teatrului, care in viziunea sa " indreapta naravurile, ascute mintile ":

" V-am dat teatru, vi-l paziti
Ca un lacas de Muse;
Cu el curand veti fi vestiti,
Prin vesti departe duse.
In el naravuri indreptati.
Dati ascutiri la minte ;
Podoabe limbei noastre dati
Cu romanesti cuvinte."

Din cele 19 cicluri ale editiei din 1848, reprezentativ ni se pare cel de "Sfatuiri patriotice ". Cuprinde cinci poezii, dintre care patru se refera la evenimentele de la 1821, la Tudor Vladimirescu, pentru care luminatul boier a nutrit o vie admiratie. Cea de a cincea are ca subiect infiintarea militiei nationale, la 1829.

" Sfatuire si rugaciune ", din 1821, indeamna pe romani la unire, la sfat si cugetare:

"Frati uniti, nu ca talhari,
Ci ca romani oameni mari,
Veniti sa ne sfatuim
Ce ar trebui, cum sa fim !"

Crezand in straini, "Zavistia-n noi crescand, / Trufia ne amagind, /Rusinarea nesimtind", contemporanii au ajuns "Neinarmati, ne-nvatati / Chiar de lege departati". In aceste momente "Fiii leilor sunt oi!", Dumnezeu,, iata ne-a desteptat", aluzia la evenimentele traite fiind evidenta, perceputa ca o mantuire, invocand pe cel de sus sa se coboare pe pamant pentru a Ie lumina calea:

" Te coboara pe pamant
Lumineaza-ne, pre noi!"

Cere sprijinul divinitatii pentru libertatea neamului sau:

"Pe ai legii sfetnici mari,
Si-ai inaltat din ciobani
Pe ai nostri stremosi romani,
Tu, Doamne ! tu poti, tu stii,
S-arati c-ai lor suntem fii!
La tine noi navalim
Voind sa ne dezrobim ".

Cornel Carstoiu afirma ca aceasta "este cea dintai poezie din literatura noastra, prin care un poet in lupta lui pentru libertate nationala si sociala cere sprijinul Divinitatii". De altfel, "tema va fi curand reluata, sub alta forma, de Carlova, Grigore Alexandrescu si va continua pana la Octavian Goga".

Cu titlul alegoric "Bunavestire", avand indicatia scenica "O lumina se revarsa Si se arat romanilor adevarati", poezia este legata de evenimentul intrarii lui Tudor Vladimirescu in Bucuresti. imbarbatandu-i, dorindu-le sa-si indrepte greseala, sa raspunda frateste oricarui om ce vorbeste " cu al maicei voastre dulce glas ", le cerea romanilor "nobili a fi din fire":

"Iubiti marirea de romani, cinstiti acest sfant nume
Si a-l cinsti indatorati prin fapte mari pre lume".

Constata ca ,jsunt greseli in istorie", ca tara are nevoie "d-ostasi, plugasi si invatati", ei trebuind sa-si faca datoria cum stiu mai bine:

" Ostasu, iar-a fi semet, sa simta bucuria
Cand al lui sange siruind castiga batalia,
Plugasu, nu pentru castig ci pentru cinstea mare
Ca si-a hranit multi frati ai sai, verse cu drag sudoare,
Iar invatatul e dator sa deapoveti la toate,
Si-a fi-nvatat desavarsit, iar nu pe jumatate ".

Se regasesc influentele dialogurilor lui Platon despre "Republica", ca organizare ideala a statului, lancu Vacarescu incercand o viziune proprie din punct de vedere etic, social, politic. Dorindu-se moralizatoare, exprimata deseori sententios, gnomic, este adept al lui Voltaire, ajungand la concluzia ca rolul determinant in progresul societatii revine invatatului. in spiritul filosofiei luminilor, el trebuie sa aduca "unire si iubire", dispretuind "luxul", "jaful", "tirania":

" El fie tot respunzator, el aiba ingrijire
De-a fi-ntre cate trele stari unire si iubire ".

Sunt premisele unui de " aur veac " ce " la noi indata o sa vie ".
Tot in versuri de 15 silabe este si " Glasul poporului subt despotism" in care-si indeamna inima sa se rascoale " din a rabdarii boala!". Afirma dreptul sacru al fiilor "libertatii" de a se rascula:

"Ai libertatii fii sunt toti subt steagu-i cati se-aduna,
Toti robii isi rupfiarale ! toti bunii s-impreuna
Poporu-ncrede carmele-i la fiii ce-si alege."

Acesta pedepseste "fii far' de lege ", facand sa tremure " cumplita tiranie ":

" Sa tremure ! sa tremure cumplita tiranie !
Zdrobit va fi cine-o-ndrazni gand de tiran sa-i vie".

In "Cantec romanesc", registrul poetic se schimba avand ca model doina haiduceasca. Invocand "sir de veacuri", el cheama la lupta pentru ca "tara ta tot geme, /Suferind rusini si groaze /Subt cumplirea multor loaze ":

"Aidi! Voinice .'
Te arata, Ca tot esti, ce-aifosi odata !
Cu unire si cu minte.
Cu de arme drepturi sfinte.
Cerul slava ta voieste Aidi!
Voinice, biruieste !"

Toate aceste " Sfatuiri patriotice" inspirate din evenimentele de la 1821 ne dezvaluie latura militanta, cetateneasca a poetului.

N.A.Ursu semnaleaza o poezie necunoscuta "Pentru Tara Romaneasca" pe care Constantin Erbiceanu o atribuise gresit lui Naum Ramniccanu74. Poezia, de 56 versuri a cate 10 silabe, cu rima imperecheata, "deplange tara, comparata cu o gradina paraginita, cerand indurarea divinitatii, pentru indreptarea moravurilor, dezvoltarea stiintelor si a artelor, unirea locuitorilor etc, drept premise ale fericirii viitoare"75. in sprijinul afirmatiei sale, N. A. Ursu aduce similitudinea ideilor despre originea romana a poporului nostru, a unirii tuturor claselor si categoriilor sociale. Face o paralela cu versurile poeziei "inflorirea soartei Romaniei", scrisa de Iancu Vacarescu dupa restaurarea domniilor pamantene in Principatele Romane.

Din punct de vedere al realizarii, poezia se aseamana cu " Ceasornicu indreptat", "Simpatia", cu o "topica si muzicalitate specifica multor versuri ale lui lancu Vacarescu"76. Conchide afirmand ca "poezia Pentru Tara Romaneasca trebuie alaturata celor din ciclul intitulat Sfatuiri patriotice. Ea reprezinta inca o marturie a inaltelor sentimente patriotice de care era animat poetul muntean in timpul rascoalei lui Tudor Vladimirescu".

In aceasta categorie se includ si versurile din "Marsul romanesc" cu subtitlul: " Facut la reinfiintarea militiei nationale, in anul 1829 ". Invocand " slava stremosilor vestiti", le cerea romanilor sa mearga "pe calea dreapta":

"La rand, romanilor, esiti!
Mergeti pe calea dreapta ;
Slava stremosilor vestiti,
In cale va asteapta!".

Este, de asemenea, increzator ca " Vulturii tot viteaz in zbor" va aduce un alt viitor armiei romane, privita de intreaga Europa, fiind capabila de "orice biruinta ", in unire:

" Uniti in dragoste aveti
Voi, orice biruinta
Si-orice vrajmas ii sa-l vedeti
Pe loc in nefiinta".

Cornel Carstoiu sublinia ca Iancu Vacarescu "este un precursor al liricii patriotice a lui Bolintineanu si Alecsandri"7*. Sesizeaza faptul ca scrie in timpul evenimentelor pe care le traieste intens, versurile sale constituindu-se in adevarate mesaje catre contemporani: "Dar in timp ce Bolintineanu si Alecsandri, prin poeziile lor, pregateau inimile poporului pentru evenimentele istorice - Revolutia, Unirea si Independenta -Iancu Vacarescu scrie in timpul evenimentelor, chemand si imbarbatand la lupta impotriva tiraniei, pentru dezrobire - aceste poezii ni-l prezinta deci, pe Vacarescu, aprins de dorinta binelui comun, traind intens momentul revolutiei si indrumand compatriotii sa fie la inaltimea vremilor".

Mai putin realizata este poezia "La Milcof" ce pune, inca din 1830, problema unirii Moldovei cu Valahia, intrucat "fratele e tot frate ":

"De unde-ti vine numele, parau fara putere,
Ce despartirea neamului tu indraznesti a cere ?
Mila-nceputu-ti, Milcof sec, de va sa-ti dobandeasca !
Sfarsitu-ti va, lumea oftand in veci sa te urasca.
Despretuire fratii dau puleri-ti ne-nsemnate !!
Caci, despartit ori departat, fratele e tot frate ".

De altfel, A. D. Xenopol descoperea printre hartiile familiei, un proiect de constitutie pe care-l atribuie lui Iancu Vacarescu. in acesta dorea unirea tarilor romanesti sub un print strain, castigarea independentei, prin rascumparare de la inalta Poarta. Ideile sunt concordante cu activitatea sa politica, cu simpatia pentru Rusia, in care vedea o mare putere capabila sa realizeze acest deziderat.
Sonetul ,Pacea", publicat fara stirea poetului de catre Hcliadc Radulescu in "Curierul romanesc" din 1829, pune accentul pe "sfintele de neamuri pravili econoame!" dorind sa soseasca cat mai curand "cornu-mbilsugarii"estre sa conduca spre izbavire, "fericirea noastra nedezmintita ":

"Scump insarcinata de flori, spicuri, poame,
Darueste noa faceri, mii de bine!
Isgoneste rele, boale, ciuma, foame!"

O alta poezie, publicata in "Curierul romanesc" din 1830, este "inflorirea soartei Romaniei", scrisa la terminarea razboiului ruso-turc. Sesizand ca "rele, nevoi, stand pe romani, de tot ii umilise", invoca figura legendara a lui Mihai Viteazul:

"Azi vezi, romane, inflorind a maicei tale soarta:
Vie e azi care zacea supt veacuri ca o moarta ;
Vii sunt in stranepoti Mihai si soti-n vitejie.
Ca chedrii-nalta capul lor pe munte, pe campie".

In sunetul de "trambite, nichezari", unde ,falfaie semnele ce sunt semete-n biruinte ", el aude " urari d-obstesti dorinte ", fiind incredintat ca norodul " din valluri c-o sa-l scape ". De altfel, marelui erou al neam

Poeziile poetului Iancu Văcărescu