Amarata turturea Cand ramane singurea, Caci sotia si-a rapus, Jalea ei nu e de spus.
Cat traieste tot jaleste, Si nu se mai insoteste ! Trece prin flori, prin livede, Nu sa uita, nici nu vede
Trece prin padurea verde
Si sa duce de se pierde. Zboara pana de tot cade, Dar pre lemn verde nu sade.
Si cand sade cateodata Tot pre ramura uscata. Umbla prin dumbrav-adanca, Nici nu bea, nici nu mananca.
Unde vede apa rece, Ea o turbura si trece ; Unde e apa mai rea, O mai turbura si bea.
Unde vede vanatorul Acolo o duce dorul, Ca s-o vaza, s-o loveasca, Sa nu se mai pedepseasca.
Cand o biata pasarica Atat inima isi strica, incat doreste sa moara Pentru a sa sotioara,
Dar eu om de-nalta fire, Decat ea mai cu simtire Cum poate sa-mi fie bine ?! Oh, amar si vai de mine !
|