Cineva imi sapase groapa, era adanca si neagra, Ma asezasem in ea cu un fel de nadejde ciudata, Ce sapatura perfecta, ma gandeam, Pentru mine nu s-a facut niciodata
Un lucru atat de fara cusur; Toti cei veniti la inmormantarea mea Puteau privi cu uimire peretii ei drepti Si ma puteau invidia
Asa cum nu m-au invidiat niciodata;
Ma uitam in sus cu luare aminte,
Stiam ca nu am voie sa spun nici un cuvant,
Stateam asa, gatita si cuminte;
Ce m-am cumintit, imi spuneam fara sa vreau, Si deodata mi s-a facut foarte frica De cumintenia in care asteptam Si de vocea aceea peltica
Aproape-nabusita de pamantul
in care imi era din ce in ce mai frig;
Nu sunt eu mortul acesta, imi spuneam speriata
Nu sunt eu mortul acesta, incepusem sa strig.
|