Patul meu, Ieronim, cu stalpi negri imprejmuit este
Din greseala m-am culcat in el in noaptea aceea,
incet il trageau zece cai,
Nimeni nu stia incotro ma duceau
Alaturea numai tu plangeai.
Dar eu nu vedeam, Ieronim, ca tu stai langa mine si plangi, Muget prelung de fiara mi se parea ca-aud, Sa vina un om sfant era marea mea ruga La simpla apropiere a lui Haita de animale sa fuga.
Si-abia atunci, nu stiu cum s-a-ntamplat, Ieronim De mine te-ai apropiat atata de sfasiat incat Trupul tau din bucati facut abia invia Ca apa vie sufletul se vedea cum le leaga Si frica si rusine mi-a fost de moartea mea.
N-am murit, Ieronim, nici in noaptea aceasta Dar am plans cat o femeie si cat un barbat la un loc, O aripa de vrabie este pleoapa mea dreapta Cineva imi spune ca bate de rau Si frica mi-e de tot ce ma asteapta.
|