Frunze de cuvinte nearse de geruri
se zbat in priviri lipind gand de gand,
imi vorbesti deodata cu tristeti de ceruri,
si ochii stelelor mai reci ca nicicand.
De cum m-ar arde asfintituri din care
varsai atata soare in toamne tarzii,
ai oprit rasul, si golul lui ma doare -
emotie de seara, doar in cuvant mai vii.
Clipele stau pe rasuflarile noaste
ca pe valurile unui ocean ne'nceput -
cineva le cata-n adancuri albastre,
dar oarbe plutesc spre tarm nestiut.
|