de Gavriil Stiharul
Tu, cinstita cruce,
lemnule preadulce,
pavaza credintei,
arma biruintei,
vino azi pe cale
sa-ti dau inchinare:
cu dreapta la frunte,
spre plete carunte,
cu dreapta la stele,
sa culeg din ele,
sa seman cu vise,
ogoare intinse.
Si vino, minune,
sa-ti spun rugaciune,
sa o duci la Domnul,
cand biruie somnul.
Tu, pom ce-nfloreste
si in mine creste,
si nu treci prin toamna
dezbracat de haina,
pom ce vesnic arde,
imbracat in roade,
ce-n cuiburi cununa
cantarile suna,
lemn ales de Domnul
sa-mi biruie somnul,
mai vino inflorit
cu nopti de mai sfintit,
chip de iasomie,
floare de Marie.
Tu, cinstita cruce,
lemnule preadulce,
catre ceruri scara,
palmele-mi coboara
si iarasi se suie
prin cristice cuie.
La capat de patimi
ceru-i chin si lacrimi
si plange Fecioara
ca uscata-i vara,
si uda pamantul,
si lemnul preasfantul
ii soarbe durerea,
se-ntoarce puterea
si care putere,
ca o mangaiere,
sa fie cu tine
prin Domnul, crestine !
Amin. |