Pe malul raului, in intuneric,
la tarmul trecerii si neintoarcerii.
Nu vad nimic, pestera cerului e stinsa
si nici un suflet nu mai bajbaie
dupa jaratec.
Aud cum umbla apa.
Pe malul raului, in bezna,
cu simturile misunand de apa.
in intuneric, ca o piatra pe malul apei, si astept.
M-am aplecat adanc pe rau
si tot nu-l vad,
e apa doar un strat al intunericului?
Ma incovoi asemeni unui pod nesigur,
o, nu pe mine vreau sa ma zaresc
ci raul insusi.
Tot mai aproape-i apa, Doamne,
fiinta ei pe care in zadar
trecutul staruie sa se aseze.
Si eu ma incovoi tot mai primejdios
si iata
ma prabusesc pe rau,
intreg, pe totdeauna,
si-un urlet ma ineaca,
fiindca simt
de jos in sus cum ma izbeste in obraz
celalalt chip al meu,
precum un peste odios.
|