Din rapa tarmului, privirea mea
umbla de-a lungul plajei :
dintr-odata marea
s-a oprit de parca asurzisem.
inaintarea valurilor spre pieire
incetinita se intrezarea precum
o cavalcada a melcilor, imensa.
Cat de napraznic se dezlantuise
nisipul : vasta, roata lui
cu flacari reci de platina musca
din mare si uscat, deopotriva.
El e miscarea ! am strigat, el - tavalugul
ce modeleaza fata lumii ;
plaja e amintirea unui alb
pustiu, ori prevestirea lui.
De sus, cu soarele, priveam
cum oamenii erau purtati ametitor
pe banda lata de nisipuri
fara istovire,
in generatii-fulgere, pe cand
de o parte si de alta marea
si tarmul asteptau in nemiscare.
|