Sfiiciosi catam prin ruga, ca-n atatea dati, iertare,
Deolalta punem gandul si tacerea in chemare.
Vechiu' grai tacut ne-adapa, prin cuvant fara prihana.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrana.
Multe ganduri asezate in vesmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfanta, stau sortite nemuririi.
Și de sus, dintre luceferi raza lui lumina inca,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stanca,
Mai hranesc dureri de suflet și dorințe mai hranesc,
Prin esența lor de leacuri stransa-n graiul romanesc.
Azi, poeti cuprinsi de vorba si de dulcele-i blestem,
Rime nu mai incondeie, de vesmantul lor se tem.
Versul lor e doar o umbra, ostenit, fara fosnire,
Lepadat de limba sfanta, de cuvant si de simtire.
Stihuiri suferitoare. prea tacute, prea vulgare,
Chiar si stancelor din piatra le sunt rau mirositoare.
bunget marin |