Prin padurea deasa de arbori crispati
se-aud sunete stranii ce merg catre luna.
Ratacesc in pustiu doi ochi asudati,
trosnesc crengi de arama pierdute-n furtuna.
Murmura vantul prin valea abrupta,
urcusul pe coastele vremii spre luna.
Adorm visele grele si-n clipa se-nfrupta,
e jale prin codru de-o vreme nebuna.
Sfarsit de puteri, se-adun de niciunde
povara ce-n spate iti rupe coloana.
In noapte ratacesc creaturi flamande,
copacii greoi isi poarta coroana.
Ajuns de neputinta si taci cu ardoare,
pasii domoi ii numeri in gand.
Se-nsira lent frunze, constati cu stupoare
cand trece prin fata-ti un suier flamand. |