| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
In vie de Tudor Vianu Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti. Iti voi culege via si-ti voi propti butucii, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Ascensiunea
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Ioan Alexandru
|
|||
| Lui D. Staniloae | |||
|
|
|||
| Nu oricand se poate vorbi despre corabii Trebuie sa te afli in fata unei mari calatorii De mult asteptata de mult pregatita cumva O calatorie fara de care nu se mai poate Marea calatorie marele tau drum. De mic te aduni si cresti pentru el iti asezi toate obiectele si nadejdile Toate dorurile si puterile in acel drum In acea corabie care iata ca-ntr-o buna zi Se arata de neinchipuit in fata ta. Vine ziua deci fiecaruia si corabia gata De marea calatorie de asteptata calatorie. Totul e altfel de cum credeai - totul se intampla Altfel. iti inchipuiai ca va veni in zori Asa cum incep toate calatoriile. in zori Cand stelele inca mai palesc Sa-ti aduni ce-a mai ramas si cand soarele Scapa in lume sa fii deja pornit pe marele tau drum Sa fii vesel sa-ncepi sa te bucuri in sfarsit Ca-ntr-adevar a-nceput totul si acum e acum. Asa trebuie iti spui tu sa fie Si iata ca se intampla cu totul altfel. Calatoria amanata mereu asteptata Zilnic cu truda cheltuind totul ca pe drum Sa nu duci lipsa de nimic. Calatoria ta Si nu a altuia drumul tau peste apele mari Spre miezul acela de foc ce mistuie inchipuirile Acolo unde fluturii plang pe semintele vulcanilor Si izvoarele albe fierb in matcile-mume Drumul de apa asadar mereu altfel Sub fiecare corabie - drumul tau o, iata Se-ntampla sa te ia pe neasteptate. Corabia apare-n miez de noapte Da semn scurt si sa te urci iute ca nu-i timp De pierdut. Nici nu te-ai dezmeticit bine Nici nu ti-ai luat ramas bun - ce-a fost Mai important ai uitat (acea sabie, acel scut) Abia apuci sa-aprinzi o lumanare si sa-ti mai vezi O data capul stins langa geamu-nnoptat. Oh, marele pacat ca vine atat de pe-o vreme Nepotrivita. Vine ea corabia in miezul noptii Cand toti dorm si nici nu te pot sti Nici macar nu te pot urmari cum te indepartezi De focurile natale Nici macar nu-i poti trezi - nu-i timp pentru asta - Cei mai dragi macar sa-si ia ramas bun - unii dorm in alte odai Altii pe alte drumuri se-ntampla sa fie plecati - mereu e asa Cei mai apropiati sunt pe undeva trimisi. Si iata ca tu Trebuie sa pleci pentru ca-ntr-adevar ti-a sosit Ceasul si rostul si asa in graba iti apuci hainele Avute la indemana pentru marele drum - croite anume Din stofe de pret. Astea mai ai timp sa le-mbraci Si astfel te arunci in neagra corabie si drumul incepe. A inceput de mult de fapt asteptand din vremi imemoriale Dar acum este esentialul ca-ntr-adevar esti pornit Si totul se va-ntampla cu-adevarat de necrezut Casa ramane-n urma casa pe care n-ai s-o mai vezi nicicand Casa ta in care a ramas arzand o lumanare. Abia mai licare Din ce in ce departandu-se - singura suflare treaza in noapte. Ca-ntr-adevar noaptea-i grea si-apasatoare Nu-i stea pe cer si bate-un aspru vant Ce-anunta vreme rea si ploi adanci de toamna Patria muma iata pierind si ea - ramasa amintire Femei pe drumuri cateva batrane, dealuri culcate langa munti Cativa pastori veniti din Marea Moarta, fantanile fara stapani Amurgurile-acelea stranii cu vaduvele jeluind la porti Si clopotele pururi spanzurate in turnurile roase de furtuni Batranul cimitir intr-o batrana lume cu usile ce scartaie-n tatani La marginile cerului uitate de ingerii dintai si ei batrani. Si iata ca-n corabie esti strans plecat demult Corabia plutind pe apele acestea neclipocind bizare Ce-ncremenite fumega si parca oprite dau Sa se intoarca indarat la baza lor, prapastie pierduta Ce n-o mai stie nimeni cum pierit-a, lasandu-si umbrele Porunci de veghe pe morminte O, apele acestea vartejuri ce se-nvart in jurul stalpului de foc prin care vorbeste tunetul Sunt imbarcat en plein voyage de fou Demult pornit spre cer de pe tarana Corabia corabia aceasta cat e de altfel decat o-nchipuiam Aici mi-am strans eu toata avutia prin catacombe tainice Slujind lumina care creste de deasupra spre boltile ciumatului pamant in scandurile-acestea putrede in noapte plutind Spre cine stie unde pana cand. Sunt imbarcat Corabia ma poarta. I-atata liniste, inaintez Un soarece macar de-as auzi rozand m-as amagi Crezand ca ei flamanzii printi dezmosteniti m-au jefuit Trimisi in lume din ce in ce mai decazuti si multi Si i-as ierta zambind - duca-se naibii - ce e pierdut E bun pierdut! insa e noapte vesnica. Nimic nu misca, pipai podeaua uda A-nceput o ploaie muta si zapusitoare Si nici poveste de-un acoperis - vesmintele subtiri Mi le patrunde vantul, un vant geros si nemiscat Si stau lipit de un catarg fantoma cat lumile de gros si greu inaintez? Opritu-m-am? Sunt singur absolut Si noaptea zace-n mine ca-ntr-o caverna de naluci Nu se zareste nici-o zare. Macar o turma cosmica sa aud Pe-un deal cum isi pastreaza toti pastorii jarul Vedea-s-ar centrii lumii - si-ar vorbi. Toti dorm De buna seama somnul lor de moarte si s-au stins in ploaie Toate lumile luminii pe-acest fara de margini camp Eu incotro? Spre-obarsii, ori spre margini? Curg, asta stiu, spre undeva, nelinistea ma duce Acolo unde se opresc incremeniti toti calatorii. Si de unde cad apele pustiite-n dosul lumii Totul cazut e si decade spre-o treapta alta dedesubt Ce urca indarat spre o decadere mai singura de foarte sus Caderea-n jos goleste sus abisul si sapa altul Mai adanc in nopti - un du-te vino Valurile - aceleiasi fuiaguri palide mugind De-a lungul plajilor cascade rupte din Osul capului. Eu sa am grije sa bag de seama Tot ce se-ntampla sa nu-mi scape nimic innebunesc de spaima ca s-ar putea sa trec pe langa Si-i doar in joc tainica mea speranta Calatoria mea si acest drum pot dezveli Si pot ascunde, ma pot orbi, clarvazator de-a pururi. Cate nu-s, Doamne, de vazut si cate se povestesc Desigur ca ajuns-am undeva departe si nu-s nici asezari Pe-aici nici mari si nici pustiuri - macar sacalii cucuvai in turnurile piramide cladite pe profeti. Sunt poate printre holde moarte ce-si dorm adancul lor necopt Crescute de la sine pe-un ses fara de moarte neluminat si nepazit Ce isi asteapta, vai, seceratorii. Oricum sunt foarte foarte sigur ca pe aici eu N-am mai fost nicicand. Noaptea ce groaznica si mare Din mine creste fumul ei amarnic si se innoada Putred in eter. N-are nicicum de gand sa plece Abia venit-a ceasul ei, pe timp lipit galbui O lipitoare cu sange rece si strain. De-altfel cocosii trebuiau veste de mult sa dea Ca zorii-s pe aproape - o, etern amurg si bezna apoi Eterna. Nu mai stim nimic. Nu-i nici un semn Si oare suntem unde? Strig. Rasaritul, Mizanoapte nu-i? Ori incotro ma-ndrept aceeasi groasa bezna Apele-aceleasi mute ca si cum n-ar fi Le stiu acolo reci, coplesitoare tarandu-si trupul gros Si greu spre-ndepartata Departare. Si cate alte lumi si cati alti calatori ce stiu Atatea despre foc si prieteni si despre nopti Si telul lor si norocul lor Si-atatea vanturi ma vor saluta si faruri Si marinari batrani in porturile noilor taramuri Sa tin atatea cu de-amanuntul, Doamne Cum am sa trec peste abisuri, pe langa marile Cetati Si vami si atatea zari vestite ramase-n urma Si atatea lumi, nenumarate lumi si lume doar O calatorie e un vis si toti se duc si vine fiecarui Ziua, desigur, ziua lui. Acum eu nu mai sunt dintre aceia care tot asteapta Si se pregatesc cat de naivi si de copii acolo Facand la planuri si mereu gresind. Acum eu sunt plecat, sunt imbarcat si iata Si pornit de-atata-amar de vreme. Pot spune chiar Ca m-am nascut pe drum. Si nici nu mai am stire Mama de-a fost candva si cand pieri, Fara-ndoiala ca aici cu mine calatori o vreme Si ea si disparu. Poate-a plecat 'nainte Ca sa dea de veste ca fiul ei iubit se-apropie-i pe drum Sa i se faca loc cum se cuvine Sa fie asteptat si preamarit. Caci suferit-a cat si stie cate! Si-apoi e fiul Mamei cel dintai. Ori poate indarat sa se fi-ntors acasa la vatra ei Si nici sa nu-mi fi spus. Poate dormeam cand a plecat Desigur ca i-a fost teama si nici nu m-a trezit Ori poate e cu mine si nu bag eu de seama. in bezna asta ce se poate sti! Poate ea-mpinge corabia din spate. Acolo jos in ape Scufundata, ea, cu parul despletit, biciuie bocitoare Aceste valuri lenese de timp ce nu mai vor urcusul catre mare! insasi corabia poate ca-i ea. Ca pot atat de bine Sa stau intins sa nu duc nici-o lipsa precum cel mort ori nenascut Atata doar ca-i mereu noapte si-i mult prea frig si-au inceput Sa urle marile pustiuri ce vin incoace pustiind Si bezna asta-i inadusitoare cum nu s-a mai vazut Un astfel de lintoliu peste lume latit si gros la nesfarsit. Dealtfel maica bezna incep sa ma simt bine in valurile tale invoalat. Parc-as fi un mire cavaler Ce se retrage-n doliu de la mormantul alb De pe ostrovul de foc. Dar iata vad ceva distinct, acolo, vine! Ah cine si ce vreau si cum! Samburul beznei beznelor s-arata in rostogol coplesitor. Unde sa fug dintre aceste scanduri Se lasa peste mine duhnitor si greu imi intra-n gura ca un soarec sumbru Lungit si moale si topit. Auzul, vai, mi-l sparge Cu parul sau de piatra S-a-ntins pe pieptul meu acum Cu sanii grei cat infinitul m-apasa strange tipa. Simt Sunt iata dus Corabia sub mine ingrozita-alearga Ajung, ajuns-am Prima oara aud sub mine apele curgand Pe valuri sunt culcat si se vad mii de stele Si marea e albastra si de foc Si mii de coruri, ingeri ma-mprejmuie cantand intins pe un potop de aripi incepe-ascensiunea mea prin vamile vazduhului. Acolo uite cum ramane-o mare Acolo un popor acolo uite-un schit O maica, un izvor, acolo un pamant amarnic Si uite acolo un geniu si uite-acolo un soare Si uite-aici e moartea si-ntaii zori de zi! |
|||
Pune poezia Ascensiunea pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |