Ziua chinuiti in intern impreuna
ne pastreaza eterni
batjocoritor clipa anume
cand vine noaptea
si portile iadului se desfac.
Pe aripi de zefiri
cadem in paradis,
atat de puri si plini de fara nici o vina.
Brusc se deslipcste osteneala,
moartea de noi.
Printre colonade
si Eve goale-aievea-
pasim domol in corurile fericirii.
Ambitia si teama omeneasca,
frigul si suferinta
nu ne-au parasit.
Caci zorii vin cumpliti
cu armele de truda;
egali si inhamati
iar coboram
cu pieptul in noroaie.
|