Sunt intr-un pod de sura pe un fan de an.
Cu mainile sub cap incrucisate.
imi curg prin minte amintiri noian
Si treburile lumii destul de complicate.
Mi-e proaspata-n pupile o sfanta intamplare Ce vreau de-acum o clipa a nu ma parasi. Eram pe camp, cand rasaritul soare intemeia in mine, strigand, o noua zi.
intinsa pe pamant o iapa inspumata Gemea asa de grava si necheza usor. Mi-am suflecat camasa, ingenuncheat indata Si cum stiui am dat un ajutor.
Puiul acela - manzul - cu umedul lui bot, Cu coama lui marunta si narile subtiri, Cand navali-n lumina ma-nfiorai de tot Si fata-mi era numai crispatele priviri.
Se ridicase manzul - intai pe un genunchi, Apoi pe celalalt, pe o copita. Si dintr-o data lumea din haos se-nchega Si-si parasea pamantul intaia lui clipita.
Vazduhul era negru, caci manzul era fat. Dar presimtea lumina cum da in el navala,
Si arborii padurii din departare, hat,
ii framantau auzul trasnind pe verticala :
Rauri veneau in goana cu straluciri de stea Si vanturi cu miresme de ierburi necosite, Si dintre toate-acestea mai iute se-afirma Pamantul - el vorbea cu manzul prin copite.
|